Suportul acordat de stat instituţiilor de cultură, modest cantitativ chiar şi în ţările dezvoltate, este pus tot mai mult sub semnul întrebării în această perioadă de recesiune. Pentru a putea supravieţui, conducătorii instituţiilor artistice învaţă să caute resursele necesare în mediul privat.
La simpozionul „Managementul artelor“, recent organizat în România de Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, a venit, pe cheltuială proprie, Michael M. Kaiser, preşedintele Centrului Kennedy, din SUA, pentru a prezenta modele de succes din experienţa sa pentru finanţarea instituţiilor culturale. Prin intermediul Institutului pentru Managementul Artelor din cadrul Centrului Kennedy, a pregătit peste 4.000 de manageri din Europa, China, Mexic, Pakistan, America de Nord şi Africa. În multe cazuri, rezultatele au fost spectaculoase.
Capital: Este sistemul american de finanţare al culturii un model pentru alte ţări, în această perioadă financiară extrem de dificilă?
Michael Kaiser: Guvernul federal al Statelor Unite finanţează extrem de puţin cultura. Nu este un lucru cu care să ne mândrim, dar ţine de istoria noastră. SUA au fost înfiinţate de puritanii veniţi din Marea Britanie, care considerau că muzica şi dansul sunt un păcat şi nu trebuie investit în ele. Dacă nu s-ar fi făcut investiţii private, am fi rămas fără cultură.
Capital: Cum convingi o companie, într-o perioadă de criză financiară şi economică acută, să finanţeze instituţiile culturale?
Michael Kaiser: Când mergi la o companie, trebuie să înţelegi foarte bine ce-şi doreşte ea de la tine. De cele mai multe ori, îşi doreşte imagine şi vizibilitate pentru produsele ei.
Capital: Cum ar putea o operă, spre exemplu, să asigure astfel de aşteptări?
Michael Kaiser: Marii finanţatori nu sunt companiile, ci persoanele fizice. Din experienţa mea, pot să vă spun că de la această categorie am obţinut cei mai mulţi bani.
Capital: Cum aţi procedat?
Michael Kaiser: Când eram la conducerea Operei Regale din Marea Britanie, am reuşit să creăm evenimente în care am atras persoane neinteresate de cultură. Au venit, spre exemplu, la cele în care l-am avut ca invitat pe prinţul Charles. Îşi doreau o imagine socială, iar noi am facilitat acest lucru. În câteva luni, am reuşit să strângem 100 de milioane de dolari de la astfel de persoane.
Capital: Există soluţii manageriale strategice aplicabile şi în România?
Michael Kaiser: Soluţiile nu diferă, ci adaptarea lor la situaţii concrete. Şi mai este ceva foarte important! Instituţiile care nu vor încerca să se adapteze la aceste schimbări dramatice trebuie să fie conştiente că vor dispărea.
Capital: Ne-aţi asigurat că veţi mai veni în România şi veţi contribui la formarea managementului nostru cultural. Veţi fi urmat şi de sponsori interesaţi să finanţeze unele din instituţiile noastre culturale?
Michael Kaiser: Există deja corporaţii americane în România care au programe de sponsorizare. Dar eu cred că marketingul cultural de aici este prea… tăcut.
Cum să abordezi un sponsor
• Cheia strângerii eficiente de fonduri este capacitatea de a asculta. Ascultaţi ceea ce doreşte sponsorul!
• Cultivaţi relaţia cu un sponsor înainte să faceţi o cerere
• Sponsorii mici pot deveni sponsori importanţi
Carte de vizită
Michael M. Kaiser
• Este preşedinte al Kennedy Center for Performing Arts din Washington, SUA
• Ca director executiv al Operei Regale din Marea Britanie, a eliminat deficitul bugetar acumulat anterior şi a sporit considerabil sprijinul obţinut din sectorul public şi privat.
• Anterior a deţinut funcţia de director executiv al Teatrului American de Balet şi al Fundaţiei de Teatru Alvin Ailey, cea mai mare organizaţie din lume dedicată dansului modern.
