sa ofere performanta ridicata si in acelasi timp sa aiba un cont cat mai scazut. Din acest motiv, Linux are din ce in ce mai mult succes pe servere si promite castiguri mari furnizorilor de servicii in acest domeniu.Etapa in care Linux avea nevoie de reclama s-a incheiat. Toata lumea stie acum ce este si ce ofera acest sistem de operare alternativ. Solutiile integrate au convins companii de talie mondiala, cum ar fi OMV si McDonald’s, ca acest sistem de operare merita sa fie adoptat. Printre avantajele evidentiate de aceste companii se numara functionarea neintrerupta pentru un timp indelungat, eficienta, sistemul de licentiere mai simplu si mai ieftin, usurinta in dezvoltarea ulterioara.In Romania, companiile multinationale au adoptat conceptul de open source si se regasesc printre cei mai mari utilizatori de Linux. Principalii operatori de telefonie mobila, Connex si Orange, au incredere in sistemul de operare inventat de Linus Torvalds pentru activitatile critice. Mobifon il foloseste pentru aplicatia de colectare a platilor. De la ASF, firma care a implementat aceasta solutie pentru Connex, aflam care sunt beneficiile: sistemul este mai ieftin cu 50% decat produsele concurentei, s-au redus datoriile clientilor, iar platile intarziate sunt procesate mai rapid. „Linux si toata miscarea open source / free software sunt fenomene care au potentialul sa schimbe din temelii modelele de business si, in consecinta, toata piata IT”, explica Laurentiu Mandu, director Technology Architecture la Connex. Cei de la Orange sunt, de asemenea, constienti de avantajele open source, compania folosind o platforma de mesagerie bazata pe Linux.Firmele din industria telecomunicatiilor nu sunt singurele beneficiare ale acestui sistem de operare. Compania Nationala a Lignitului Oltenia, care acopera trei judete si are 16.000 de salariati, foloseste servere Linux pentru baze de date Oracle, e-mail si web. OMV Romania stie cat de importanta este securitatea datelor sale, motiv pentru care a instalat o aplicatie firewall, numita StoneGate, care ruleaza pe sistemul de operare alternativ. „Companiile adopta mai usor Linux atunci cand li se ofera o solutie integrata”, explica Dragos Manac, seful departamentului Lead Operations la System & Network Solutions, firma care a instalat aplicatia firewall pentru OMV Romania. Manac mai spune ca managerii nu sunt interesati de functionarea interna a unui sistem, important este ca acesta sa atinga obiectivele pentru care a fost comandat. Firma sa a mai instalat un sistem de supraveghere video pentru magazinele de bijuterii Cellini, bazat tot pe Linux. „Sistemul precedent folosea Windows si la cateva zile apareau probleme in functionare. Sistemul nostru a functionat fara intrerupere si fara nici o problema”, mai arata reprezentantul System & Network Solutions.Dupa cum am vazut, Linux este folosit din plin pe partea server. In ceea ce priveste partea desktop, lucrurile abia acum incep sa se dezvolte. Pentru a scapa de bataile de cap asociate cu achizitionarea de licente, multe companii mici au hotarat deja ca sistemul de operare open source este mai potrivit pentru calculatoarele angajatilor. „Companiile mari prospecteaza acest teren”, afirma Silviu Marin-Caea, Software Consultant la Genesys. Activitatea in domeniul Linux este profitabila in acest moment, iar o data cu adoptarea acestuia pe statiile de lucru in marile companii, profitul providerilor de servicii va creste considerabil, pentru ca in acest caz „se platesc mai multi bani pentru suportul tehnic”, considera Silviu Marin-Caea. Daca implementarea noului sistem de operare se face de catre o firma specializata, capabila sa ofere o platforma stabila si personalizata pentru client, un angajat nu are nevoie de pregatire speciala pentru a trece la noul sistem de operare. si asta pentru ca exista software pentru orice aplicatie (procesare documente si tabele, grafica, Internet) ce ofera o functionalitate similara cu cea a programelor pentru Windows. Dupa o scurta perioada de acomodare, utilizatorul isi va desfasura activitatea la fel ca inainte. Interfata grafica a Linux-ului a ajuns la maturitate, si pentru fiecare problema exista mai multe unelte care o rezolva. De altfel, acesta este avantajul principal al open source: sursele sunt publice, iar dezvoltarea unui produs software este mult mai rapida si mai facila, pentru ca se poate folosi codul scris de alti programatori in aplicatia proprie.Cei de la Microsoft nu neaga avansul pe care l-a luat Linux si incearca sa contracareze cu oferte proprii. Totusi, Linux devine din ce in ce mai puternic pe zona de aplicatii de server, ofensiva pe piata de desktop nefiind inca suficient de puternica.

· Connex se bazeaza pe Linux pentru a colecta datoriile de la clienti.
· Orange are o infrastructura de mesagerie ce foloseste sistemul de operare al lui Torvalds.
· OMV isi protejeaza datele cu un firewall ce ruleaza pe aceasta platforma.
· Cellini isi supravegheaza magazinele de bijuterii cu un sistem video instalat pe Linux.
· Compania Nationala a Lignitului Oltenia foloseste Oracle pentru bazele de date. Oracle recomanda Linux pentru aplicatiile sale.
· Pe langa aceste companii, multe firme au servere de e-mail si web care ruleaza software open source. De asemenea, majoritatea Internet Service Provider-ilor folosesc din plin Linux in activitatea lor.