Familia Clejanilor încearcă din nou să o scape pe Margherita de pușcărie, tânăra vedetă ajungând deja la al treilea dosar penal. Ultimul incident a avut loc la începutul lunii iulie, când a provocat un accident de mașină, iar polițiștii ajunși la fața șocului i-au făcut un drog-test, care a ieșit pozitiv la un cocktail de droguri, printre care și cocaină.

Trei dosare penale pentru Margherita

În același context, ea s-a mai ales cu un dosar penal pentru maltratarea animalelor. Tânăra avea ca animal de companie o maimuță, pe care a târât-o după ea în mașină, la poliție și la Institutul Medico-Legal, chinuind-o.

Alt treilea dosar penal a venit și el joi, 17 septembrie, când Margherita a provocat un nou scandal. Conform Poliției, tânăra a mers la o agenție imobiliară pentru a-și scoate la vânzare apartamentul de peste 100.000 de euro pe care l-a achiziționat în urmă cu mai puțin de un an. Acolo ceva s-a întâmplat, iar între fiica Clejanilor și două angajate ale agenției a avut loc un schimb de replici, după care totul a explodat. Margherita le-a împins pe femei, le-a tras de păr, ba chiar le-a scuipat și le-a înjurat. Speriată, una dintre femei a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns o patrulă a poliției. Fata Clejanilor, însă plecase, scrie retetesivedete.ro.

A agresat două angajate ale unei agenții imobiliare

Femeile agresate le-au spus polițiștilor cele întâmplate, dar  și că Margherita Clejanilor nu era deloc coerentă. De altfel, puțin mai târziu, când jurnaliștii au interpelat-o pe Margherita în fața magazinului ei de haine, ea a arătat clar că nu e în toate apele ei și că un test de drog ar fi fost necesar.

Planul tatălui, dezvăluit de o sursă din anturaj

Tânăra de 28 de ani riscă o pedeapsă de până la doi ani de închisoare cu executare, dar judecătorii îi pot da pedeapsă și cu suspendare. Dacă însă vine și dosarul cu maimuța la instanță e pericol. Suspendarea din primul dosar se poate transforma, după a doua condamnare în executarea pedepsei în pușcărie.

Din aceste motive, Ioniță de la Clejani s-a întâlnit, joi, cu avocatul familiei, care i-a explicat ce consecințe grave a putea avea comportamentul fiicei sale, după cum informează site-ul playtech.ro. El și Viorica sunt disperați să nu le intre fata după gratii și, așa cum au afirmat mereu, trebuie să găsească soluții ca să o apere, să o ajute la necaz. Acum au făcut un plan și încearcă să afle cât mai multe de la avocat. O sursă din anturajul Clejanilor au dezvăluit pentru playtech.ro la ce soluție s-au gândit părinții Margheritei.

„Au fost și ei învățați de cineva cum să facă. O să o ducă la un control psihiatric, ca să o scoată cu probleme. Deși presupunem toți că ea chiar are, din moment se apucă să zgârie femei și face scandal peste tot. Este tare greu pentru Viorica și Ioniță, dar ce pot face? Bun, rău, este copilul lor, nu îl vor lăsa să se ducă la pușcărie”, consemnează playtech.ro declarația sursei.

O fi ăsta planul, dar Clejanii trebuie să știe că doar un control psihiatric nu e îndeajuns, mai ales că medicul nu o va putea scoate pe Margherita fără discernământ, astfel încât să nu răspundă în fața legii cu închisoare. Poate dacă se declară consumatoare, arătând că toate faptele le-a comis sub influența drogurilor ce i-au „prăjit” psihicul, și dacă va face o înțelegere cu procurorul ca să-i indice furnizorul sau rețeaua care o aprovizionează cu substanțele interzise, poate…scapă cu suspendare și o cură de dezintoxicare. N-o fi văzut și ea cum se face la Hollywood, că tot îl invocă în crizele ei „prăfuite”?