Ce amendă primesc oamenii care nu se prezintă la Centrul Militar al MApN?

Un cetățean român a primit o înștiințare de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Centrul Militar Sector 2, București, pentru a se prezenta la unitatea militară pentru clarificarea situaţiei sale militare. Se face apel la Legea nr. 446/2006, acolo unde se specifică faptul că:

„Cetăţenii români au dreptul şi obligația să apere România. Articolul 2(1) Pregătirea cetăţenilor români pentru apărare reprezintă totalitatea măsurilor şi acțiunilor întreprinse în scopul asigurării resurselor umane necesare forțelor armate şi celorlalte forţe puse la dispoziție de instituțiile publice de apărare, ordine publică şi siguranță națională, potrivit legii, denumite în continuare instituții cu atribuții în domeniul apărării şi securității naţionale, şi cuprinde recrutarea, selecția, pregătirea şi încadrarea acestora în unitățile instituțiilor respective.

Alin. (5) al art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.(5^1) La declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, rezerviștii sunt mobilizați/concentrați potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării şi securității naţionale.”

Dacă nu se va prezenta la unitatea militară, va fi sancționat cu amendă cuprinsă între 580 de lei și 1.740 de lei.

„În conformitate cu Legea nr. 446/2006, art 51, vă aducem la cunoștință că trebuie să vă prezentați la data de 28.09.2023, între orele 09:00-15:00 sau 05.10.2023, între orele 09:00-13:00, sau 09.10.2023 între orele 09:00-18:00 (maximum o oră), la sediul Centrului Militar al Sectorului 2, situat în str. Thomas Masaryk nr. 22, sectorul 2, în vederea clarificării situaţiei militare.

Menționăm că prezentarea pe timp de pace la centrul militar ca urmare a prezentei înștiințări nu poate avea ca efect încorporarea, concentrarea sau mobilizarea dumneavoastră. În caz de NEPREZENTARE la una din datele şi orele menționate în prezenta înștiințare, veţi suporta consecințele prevederilor art.80 , pct 1, lit. c din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, putând fi sancționată cu amenda de la 580 de lei la 1.740 de lei.

La prezentarea la Centrul Militar al Sectorului 2, veţi avea asupra dumneavoastră: prezenta înștiințare, livretul militar, buletinul (cartea) de identitate”, se arată în înștiințarea primită de la Ministerul Apărării Naţionale pe data de 25 septembrie 2023.

MAPN textul înștiințării primit de la Ministerul Apărării Naţionale
SURSA FOTO: Antena 3 CNN

Ce prevede Legea nr. 446/2006?

Potrivit Legii nr 446/2006,  (5) la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar.

(6) Perioada de timp în care o persoană îndeplineşte serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrată sau mobilizată constituie vechime în serviciu ori vechime în muncă, după caz, precum şi stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale. Sunt exceptaţi de la prevederile prezentului alineat elevii liceelor şi colegiilor militare. (2) Reglementarea îndeplinirii serviciului alternativ se adoptă prin lege.