Reprezentantul FMI în România, Tonny Lybek, a declarat că nu este suficient ca România să aibe un buget care să prevadă un deficit de 5,9% din PIB în 2010, întrucât instituţia financiară internaţională analizează componenţa cheltuielilor, care trebuie să corespundă prognozei macroeconomice.

„Avem nevoie de un buget credibil, adoptat de Parlament, dar trebuie să ne uităm la compoziţia cheltuielilor şi să ne asigurăm că cifra are sens pentru noi”, a afirmat, miercuri, Lybek.

El a afirmat că reprezentanţii FMI sunt în contact cu guvernul şi că lucrează pentru bugetul din 2010.

„Trebuie să vedem amendamentele exacte şi apoi, când avem un buget pentru 2010, vom discuta cu autorităţile. Nu e suficient ca bugetul să includă un deficit de 5,9% din PIB, trebuie să ne uităm şi la componenţa cheltuielilor şi să ne asigurăm că sunt în conformitate cu previziunile macroeconomice”, a mai afirmat oficialul FMI.

El a reiterat faptul că FMI nu se implică în problemele de ordin politic din România.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. Fondul va amâna pentru ianuarie, aproape sigur, acordarea celei de-a treia tranşe, de circa 1,5 miliarde euro, din împrumutul pentru România.

SURSA:Mediafax

 

Te-ar putea interesa și: