Lupta împotriva corupției. Întâlnirea a debutat cu prezentarea priorităţilor conducerii Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2021 şi a acţiunilor privind consolidarea sistemului judiciar, transmite Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) într-un comunicat.

Conform celor scrise, au fost susținute măsuri esenţiale cu caracter ireversibil pentru consolidarea, eficientizarea şi creşterea transparenţei sistemului judiciar.

Lupta împotriva corupției

„S-a arătat că în perioada de referinţă a acestei misiuni de evaluare, Consiliul a continuat să îşi îndeplinească rolul constituţional de garant al independenţei justiţiei şi de administrator al sistemului judiciar din România. De asemenea, a susţinut măsuri esenţiale cu caracter ireversibil pentru consolidarea, eficientizarea şi creşterea transparenţei sistemului judiciar, dar şi pentru creşterea încrederii justiţiabililor, a societăţii civile, în general, în justiţie”, este scris în comunicatul respectiv.

Pensionară pe bandă rulantă la CSM

Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis să înainteze către preşedintele Klaus Iohannis propunerile de eliberare din funcţie prin pensionare a unor magistrați. Secţia pentru judecători a CSM a hotărât trimiterea unor propuneri de pensionare a unui număr de 45 de judecători.

Printre magistraţii care au depus cerere de pensionare şi au fost aprobate de Secţie se numără Valentin Horia Şelaru şi Simona Cristina Neniţă, judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Catrinel Gianina Andrieş, judecător la Curtea de Apel Suceava, Cipriana Mihaela Poiană, judecător la Curtea de Apel Iaşi, Angela Rădulescu, judecător la Curtea de Apel Craiova, Monica Mioara Costea şi Marinela Daniela Petrovici, judecători la Curtea de Apel Constanţa.