Pentru a încerca un prim răspuns la întrebarea din titlu, aparent pentru nimeni. Dovadă că multe dintre complexurile rezidenţiale ridicate în câmp au rămas nevândute. Ruinele care stau mărturie peste criză pentru nebunia imobiliară de la cumpăna deceniului trecut. Dacă nu s-au găsit cumpărători – ne întrebăm – cum de s-au găsit creditori? Să fie bancherii români cu doi paşi sub înţelepciunea de piaţă medie a plaiurilor mioritice? Sau era fluviul creditului într-atât de puternic încât o viitură mai putea iriga şi câmpurile cu bălării transformate peste noapte în ansambluri rezidenţiale? Nu ştim nici acum care or fi fost perspectivele băncilor când au creditat aşa ceva, dar înţelegem că aceste proiecte au fost făcute cu spatele la piaţă. Chiar aşa? Pentru cine s-au construit complexurile pe care generic le-am putea denumi Bălăria Residence? Cu acces stingher la drum, fără şcoli, fără grădiniţe, departe de orice loc unde să poţi avea o slujbă, şi la suficiente minute de intervenţia pompierilor încât preţiosul activ imobiliar să fie transformat în scrum. Ce au gândit cei care au demarat aceste proiecte? Să ne punem puţin în perspectiva cumpărătorului. El poate opta pentru o casă în suburbii pentru bucuria de a avea aer curat, de a avea propria curte, de a scăpa de elementele de disconfort ale statului la bloc. Oaza verde pentru care merită să plăteşti ceva în bani sau merită să sacrifici timpul zilnic de drum până la serviciu. Iarăşi îi înţelegem pe cei care abdică de la aceste binefaceri.
Dezavantajul de a sta la marginea lumii este privit de unii ca fiind prea mare pentru a scăpa de traiul de la bloc. Pe deplin de înţeles, vor fi oameni care preferă un apartament pentru a fi aproape de metrou, de centru, de locul de muncă, de o şcoală, într-un cuvânt de omenirea civilizată. Ce facem însă cu Bălăria Residence? Nu este nici aproape de toate cele ce sunt, ca apartamentele „ceauşiste“, şi nici nu reprezintă oaza de verdeaţă, căminul unde poţi planta un pom sau un arbust, unde să îţi poţi lăsa câinele să zburde. Apartamente în câmp: gluma cumplită a balonului imobiliar.Aşa ne apropiem şi de răspunsul la întrebarea din titlu. Bălăria Residence s-a construit doar pentru cel care a construit-o. Izgoniţi în afara Bucureştiului de explozia preţurilor terenurilor din zonele decente, antreprenorii de peste noapte au cumpărat doar tarlalele pe care şi le puteau permite. Apoi au pus acolo cât mai mulţi metri pătraţi construiţi peste pământul achiziţionat. Pe hârtie randamentele, numaidecât arătau mai mari. Poate aşa au şi devenit proiectele bancabile. Dar – vai! – ca orice demers antreprenorial început cu spatele la piaţă, Bălăria Residence a sucombat. Lecţie de la economia concurenţială! În piaţă rezistă doar produsele, serviciile şi – iată! – imobilele care sunt furnizate cu gândul la client. Acolo unde antreprenorul a venit în întâmpinarea unor necesităţi sau dorinţe ale consumatorului, livrările sale au găsit numaidecât muşterii. Restul, e anomalie de piaţă, cum a fost şi balonul rezidenţial care s-a spart în anul 2008.
