Potrivit unui comunicat al DNA, cei doi lucrători vamali, Oliwer Ghirişan şi Victor Laurenţiu Stănescu, au fost reţinuţi după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau bani şi urmează a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că miercuri, inculpaţii Ghirişan şi Stănescu, în calitate de lucrători vamali la Serviciul Supraveghere Fiscală şi Coordonare Echipe Mobile, au pretins unui denunţător (persoana fizica autorizată care comercializează produse energetice accizabile) suma de 7.000 lei, iar joi, în urma negocierilor purtate cu privire la cuantumul sumei, au primit de la acesta suma de 5.000 lei, pentru ca în schimb să nu consemneze în procesul verbal o serie de nereguli constatate cu ocazia unui control inopinat, nereguli care ar fi atras sancţionarea cu amendă contravenţională între 20.000 lei şi 100.000 lei, confiscarea încasărilor pe o durată de 20 de zile şi chiar suspendarea temporara a activităţii firmei denunţătorului.

Sursa citată precizează că miercuri, la primirea de către cei doi inculpaţi a sumei de 5.000 lei, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI – Direcţia Generală Anticorupţie.
SURSA: Agerpres