Istoricul consideră că o comparație trebuie făcută cu țările din UE, menționând că să fii pe ultimul loc este de-a dreptul rușinos.

"Avem o clasă politică care s-a preocupat doar de propriile interese, vedeți ce se întâmplă cu legile justiției. Oamenii au fost mai interesați să se îmbogățească într-un fel sau altul decât să conducă țara spre o destinație valabilă",a spus Lucian Boia referitor la prezentul României, citat de Știripesurse.ro.

În ceea ce privește viitorul țării, istoricul susține că soarta Romaniei depinde de ceea ce vor reuși sau nu să facă românii.

"Soarta României, sigur, depinde și de ceea ce reușesc sau nu reușesc să facă românii, însă depinde foarte mult de ceea ce se va întâmpla în Uniunea Europeană și depinde foarte mult de evoluțiile globale, de evoluțiile planetare. Poate nu ne dăm seama, dar intrăm în cu totul altă istorie acum. Va fi o fractură imensă. Lumea se va schimba radical și ierarhiile dintre națiuni, totul,  totul se va schimba, deci românii, ca toți ceilalți, trebuie să fie foarte atenți să nu piardă în procesul acesta. Va fi cu totul, cu totul altă lume, deci trebuie să-i pregătim pe oameni pentru a face față oricăror probleme, cu siguranță cu totul neașteptate, care vor apărea.Istoria nu se repetă, din cauza asta nu mai ai nimic de învățat de la istorie, decât niște banalități, nu, ce să învățăm de la istorie? Ce să învățăm din bătăliile lui Ștefan cel Mare cu turcii, avem ceva de învățat? A fost în relații destul de bune cu turcii, de altfel…Deci nu, nu. Istoria nu se repetă. Istoria este mereu alta. Sigur, unele elemente se pot reîntâlni, dar contextul, evoluția globală este cu totul alta. Iar acum va fi un salt, un salt în necunoscut. Ne așteaptă cu totul altă lume. Mi se pare ironică întrebarea cum vedeți România peste 100 de ani? Cum să o văd? Nu o văd în niciun fel, că nu văd lumea peste 100 de ani! Va fi însă cu totul altă lume, deja începem să devenim conștienți de asta, așa că marea miză nu mai e trecutul, pe care vrem să-l înfrumusețăm mereu, vrem să vorbim mereu despre daci, despre Mihai Viteazu! Bine, vorbim, normal, sunt niște simboluri, își au și ele locul lor, dar problema este și acum?", a precizat istoricul.

"Chiar dacă o aducem mereu ca referință, în fapt, n-au ieșit prea bine lucrurile în perioada interbelică, mai ales când vorbim de planul social, economic și chiar ca orientare democratică (vezi dictaturile lui Carol și Antonescu). Poate doar pe plan cultural a fost o epoca strălucită, dar, bine, oamenii pe vremea aceea nu-și plagiau doctoratele. Avem șanse ca acum (România – n.r.) să iasă mai bine, însă trebuie să nu mai facem comparația cu diverse epoci, ci cu țările alături de care te afli, cu Uniunea Europeană. Să fii pe ultimul loc este rușinos, unii au lansat sloganul Mândri că suntem români… Nu știu, e cam rușinoasă situația mai curând decât generatoare de mândrie", a încheiat Lucian Boia.

Te-ar putea interesa și: