Lovitură totală pentru cei de la ANAF

Este vorba despre abrogarea legii 12/1990, cunoscută și ca „legea adaosului comercial”. Aceasta a generat efecte negative majore, pe care inițiatorii demersului respectiv nu le-au anticipat, transmite economica.net

Trebuie menționat că o bună parte din activitatea ANAF deoarece nu mai există baza legală pentru confiscarea bunurilor în cazul comercianților care încalcă legea. Astfel, un proiect de act normativ a plecat de la ANAF către Ministerul Finanțelor și Guvern.

Este o încălcare flagrantă a legii

Acesta ar trebui să rezolve blocajul ce durează din octombrie 2020, însă nu este clar când își va face efectul.

„În perioada Sărbătorilor de iarnă am făcut un control în urma căruia am găsit, într-un depozit, mii de obiecte: brazi, instalațíi de iluminat, artificii și alte astfel de obiecte de sezon. Deținătorul nu avea niciun document de proveniență și a susținut că are obiectele pe persoană fizică, nu pentru a le comercializa, lucru pe care știam că îl face de fapt.

Este o încălcare flagrantă a legii. Am pus sigiliu pe toată marfa, iar acum am revenit, am ridicat sigiliul, i-am strâns mâna omului și am plecat. Cam aceasta este situația la Antifraudă de când nu mai există posibilitatea legală de a confisca mărfuri, pentru că legea 12/1990 a fost abrogată. Ca exemplul pe care l-am dat sunt zeci, poate sute”, a explicat un lucrător pentru sursa menționată.

Inițial, inițiatorii doreau ca legea legea 12/1990 să fie doar modificată, ci nu abrogată integral, deoarece se încerca o adaptare a legii la rigorile concurenței din economia de piață. Trebuie menționat că cel mai activ inițiator a fost actualul ministru al Economiei, Claudiu Năsui. În acel moment acesta era doar membru în Comisia de Buget Finanțe a Camerei Deputaților.