Patru investitori importanţi au suspendat investiţiile în România, unul dintre aceştia fiind în domeniul aerospaţial, a declarat miercuri, Răzvan Pîrjol, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, potrivit Agerpres.

Investițiile din România, suspendate

“Numai patru investitori importanţi au suspendat investiţiile în România. Unul dintre aceştia, care şi-a suspendat planul de investiţii, a fost o companie aerospaţială. Este uşor de înţeles, ca parte a turismului care a fost extrem de afectat, şi tot ce este legat de transportul aerian este în mare dificultate acum. Altfel, marile proiecte de investiţii pe care le avem în portofoliu la Invest România au rămas active şi considerăm că avem cel puţin 4.000 de locuri de muncă în stand-by pentru un volum al investiţiilor de 3 miliarde de euro”, a menţionat Răzvan Pîrjol, la evenimentul online organizat de EY România – “EY Attractiveness Survey Romania ‘Cum putem reconstrui România prin investiţii?'”.

El a menţionat că a fost demarată o serie de întâlniri video (webinarii) cu reprezentanţii locali şi s-a încercat menţinerea oamenilor “calzi” în ceea ce priveşte apetitul pentru investiţii în România sau pentru relocări în România. Răzvan Pîrjol a spus că au fost păstrate două scheme de ajutor de stat care au ajutat investiţiile străine. El a precizat că în timpul mandatului său de circa un an s-a menţinut interesul investitorilor străini.

Ministrul Economiei, despre măștile COVID-19 din comerț

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, este de părere că majoritatea măștilor din comerț nu protejează împotriva coronavirusului. În plus, toate măștile neconforme provin din import.

Jumătate dintre măştile aflate pe piaţă nu protejează împotriva Covid, iar Ministerul Economiei va emite un ordin pentru a obliga comercianţii să precizeze acest lucru în cazul produselor neconforme, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Virgil Popescu.

El a precizat că, în urma controalelor făcute de ANPC, s-au găsit nenumărate nereguli.

„Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie – hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori – nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia”, a spus Popescu.