Locuitorii acestei țări vor putea vizita SUA fără viză

Locuitorii acestei țări vor putea vizita SUA fără viză
Publicat de CAPITAL la 2 octombrie 2012, 22:37

Washingtonul a acordat Taiwanului un statut privilegiat ce permite cetăţenilor acestuia să viziteze Statele Unite fără viză, a anunţat marţi Casa Albă, justificând această decizie prin dorinţa de a intensifica turismul intern.

Taiwanul se alătură astfel grupului format de cele 36 de ţări ai căror locuitori nu au nevoie să depună o cerere de viză înainte de a intra pe teritoriul american şi care pot rămâne în SUA timp de 90 de zile, a precizat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei SUA, Jay Carney.

În cursul unui briefing de presă organizat la Las Vegas, în apropierea localităţii în care preşedintele Barack Obama îl va înfrunta miercuri pe adversarul său republican, Mitt Romney, Carney a dat asigurări că această decizie nu trebuie interpretată ca un mesaj adresat Beijingului, fiind ‘pur şi simplu o dezvoltare în cadrul programului de exceptări de la viză’.

El a comis însă o eroare, vorbind despre Taiwan ca despre o ‘ţară’, expresie ce ar putea deranja autorităţile chineze.
Între Taipei şi Beijing relaţiile sunt încordate de la secesiunea insulei, după victoria comuniştilor asupra taberei naţionaliste, la încheierea războiului civil, în 1949. Taiwanul este independent de fapt, dar Beijingul menţine o atitudine agresivă faţă de acesta, avertizând adeseori că va recurge la forţă pentru a readuce insula sub conducerea sa.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.