Liviu Dragnea, dezvăluirea momentului pe scena politică. Cine a venit, de fapt, cu ideea pentru Ordonanța 13?

Declarația lui Liviu Dragnea a fost făcută la „Marius Tucă Show” de la Aleph News.

„La 2 – 3 zile după ce s-a instalat Guvernul Grindeanu, am plecat cu câţiva colegi la o vânătoare. Acolo, cred că în prima seară, Marian Neacşu şi Marcel Ciolacu mi-au propus să discutăm cu Sorin Grindeanu să se adopte o ordonanţă pe amnistie de către Guvern.

Eu le-am spus un lucru foarte simplu: eu nu am avut cu Sorin Grindeanu vreo înţelegere atunci când am spus că o să îl propun pentru prim-ministru şi le- am spus că eu nu pot să îi cer asta. Despre amnistie aş fi de acord să discutăm pentru că şi acum consider că trebuie să se facă o discuţie pe tema asta pentru că s-ar elimina mult puroi”, a susținut Liviu Dragnea.

De ce nu s-a opus Ordonanţei 13?

De asemenea, fostul lider PSD a spus că a discutat Sorin Grindeanu atunci când a revenit în București, spunându-i că „băieţii ăştia eu venit cu ideea. Eu nu am avut cu tine înainte nicio discuţie să te condiţionez, nici nu pot să îţi forţez mâna acum, doar îţi spun ce am discutat. Decizia e la tine, gândeşte-o bine. A doua zi mi-a zis că nu ar vrea ca datorită lui să scape nu ştiu ce personaj politic, nu mai ţin minte la cine s-a referit”.

Peste câteva zile, spune Dragnea, cei 3 au mers la el să discute şi i-au spus că vor să dea o ordonanţă care să aducă în limitele constituţionale prevederile neconstituţionale din codurile penale.

„Le-am spus gândiţi-o, dacă o faceţi voi nu trebuie să implice nici Parlamentul. (…) Doar că le-am spus atunci că dacă se va întâmpla asta cel care va fi vizat şi răstignit voi fi eu. Şi au ieşit cu ordonanţa respectivă”, a afirmat Liviu Dragnea.

Mai apoi, acesta a fost întrebat de ce nu s-a opus Ordonanţei 13.

„Nu mai puteam să mă opun la vremea aia. Acea prevedere, am aflat ulterior, era foarte folositoare pentru mulţi”, a răspuns Dragnea.