Ligia Deca spune că se analizează împărțirea pe module

Ministerul Educației va face o analiză pe marginea oportunității împărțirii anului școlar în module. În perioada imediat următoare, ministrul Ligia Deca va primi un raport referitor la acest lucru. Deca a anunțat că nu s-a decis încă nimic în ceea ce privește ce sistem va fi adoptat din anul școlar 2024-2025.

”Pentru module am promis, atunci când am preluat mandatul, o analiză după primul an de implementare. Primul an de implementare a fost anul şcolar care tocmai s-a încheiat, am solicitat analiza, ea o să fie finalizată în lunile următoare.

În momentul în care a trebuit să stabilim calendarul şcolar pentru acest an şcolar nu fuseseră parcurse decât două module pe sistemul acesta de module, deci nu se putea face o evaluare pe un an întreg. După ce vom avea evaluarea, înainte de a avea structura anului şcolar pentru anul şcolar 2024-2025, vom vedea ce a mers bine şi ce nu a mers bine şi vom vedea dacă vom continua cu acest sistem de module”, a afirmat Ligia Deca, la TVR Info, luni seară.

Deca spune că cei din domeniu spun că este bună alternarea între perioade de activitate şi mici pauze. Potrivit ministrului, asta ar trebui să ducă la un echilibru în ceea ce priveşte învăţarea.

Oficialul a primit feedback și din partea unor persoane care nu susţin împărţirea anului şcolar în module.

Zeci de directori de școli au demisionat din cauza salariilor

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că ”undeva până într-o sută” de directori de şcoli au demisionat în ultima perioadă. Aproximativ 60% dintre aceştia au invocat drept motiv al demisiei nivelul salarial scăzut. Deca a afirmat că există promisiuni conform cărora chestiunea privind remunerarea acestei categorii va fi rezolvată în următoarele săptămâni. Oficialul spune că problema este cunoscută.

„Ştim problema, ea s-a agravat odată cu momentul în care s-a introdus în bază o sumă suplimentară. Este o problemă de grilă de salarizare care este anexă la Legea salarizării publice, am semnalat-o în scris atât Ministerului Muncii, cât şi la nivel guvernamental încă din luna iulie, avem promisiuni că se va găsi o soluţie în următoarele săptămâni”, a afirmat Ligia Deca, luni, la TVR Info.

Ea a exprimat disponibilitatea ministerului de a lucra pentru rezolvarea problemelor legate de salariile directorilor de şcoli, spunând că este normal ca aceştia să fie remuneraţi corespunzător.