Liderii Europei au decis! Ce se va întâmpla cu Acordul nuclear

Liderii Europei au decis! Ce se va întâmpla cu Acordul nuclear
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 9 mai 2019, 15:29

S-a luat prima mare decizie în cadrul întâlnirii de la Sibiu. Este vorba despre o decizie referitoare la Acordul nuclear și de condiţiile fixate de Iran pentru salvarea Acordului nuclear contestat vehement de Statele Unite.

Liderii europeni au respins, astăzi, condiţiile fixate de Iran pentru salvarea Acordului nuclear contestat vehement de Statele Unite.

„Respingem ultimatumul şi evaluăm respectarea de către Iran a angajamentele în materie nucleară”, au transmis, într-un comunicat remis cu ocazia summitului de la Sibiu, ţările europene care au semnat Acordul nuclear – Germania, Franţa şi Marea Britanie, precum şi Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, conform Mediafax.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat miercuri că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Trataului.

„Rămânem ataşaţi deplin menţinerii şi aplicării integrale a Acordului nuclear, o realizare esenţială în arhitectura mondială a neproliferării nucleare, un acord care este în interesul tuturor”, se arată în comunicatul comun, informează Agenţia France-Presse.

Informații articol
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.