Perioada vacantelor s-a apropiat de sfarsit, iar daca vara nu a fost, dupa cum se asteptau unii, caniculara, toamna se pare ca va fi fierbinte, cel putin pentru piata valutara din Romania. Daca ultimele trei-patru luni ne-au obisnuit cu un ritm de depreciere a monedei nationale in raport cu dolarul american de doar 1,2-1,4%, in lunile care au mai ramas pana la sfarsitul anului vom asista la o accelerare a acestuia, cu rate de 2-4% lunar. Deprecierea mai rapida a leului in raport cu dolarul in perioada toamnei nu este un fenomen nou, el repetandu-se in ultimii ani cu regularitate. Toamna se platesc de obicei importurile de materii prime energetice, ceea ce duce la adancirea deficitului balantei comerciale, cu implicatii directe asupra echilibrului contului curent al balantei de plati. Si cum deficitul de cont curent a explodat pur si simplu, comparativ cu anul trecut (de la 581 milioane USD la 1.337 milioane USD, daca luam in calcul perioda 1 ianuarie – 31 iunie 2001), nu ar fi de mirare daca acest fapt s-ar reflecta in curs. „Daca ne ajuta Dumnezeu si intrarile de capital vor fi consistente, atunci deficitul de cont curent nu va influenta deloc sau va influenta in bine cursul de schimb. Pana acum ele au fost bune”, declara domnul Adrian Vasilescu, directorul Directiei Comunicare din BNR. Multe din sperantele oficialilor BNR se leaga de intrarile de capital din contul de erori si omisiuni al balantei de plati, ce contabilizeaza pe primele saase luni un excedent de „aproximativ un miliard de dolari”, conform domnului Adrian Vasilescu. Si astfel, presiunea pe cursul de schimb dispare. Acesti bani nu sunt altceva decat fluxuri de capital ce nu au fost inregistrate in alte capitole ale balantei de plati si care, dupa parerea domnului Vasilescu, provin din mici investitii, transferuri de bani din strainatate spre Romania, ale romanilor aflati la lucru in strainatate etc.
Faptul ar permite BNR continuarea actualei politici de mentinere a cursului de schimb ca ancora antiinflationista si atingerea unui nivel de aproximativ 33.400-33.450 lei pentru un dolar american, la sfarsitul anului 2001. Aprecierile bancii ABN Amro cu privire la raportul leu-dolar la 31 decembrie 2001 se situeaza si ele in apropierea valorii de 33.400 lei pentru o unitate din moneda americana (33.379 lei pentru 1 USD).
Conform domnului Sergiu Puianu, dealer la Bank Austria Creditanstalt, „noul obiectiv al inflatiei, de 29%, este realizabil, tinand cont ca de la inceputul anului si pana in luna iulie (inclusiv) s-a inregistrat o inflatie de 16,32%. Aceasta inseamna o inflatie pe urmatoarele 5 luni de 10,9%, ceea ce presupune o medie lunara de 2,09%. In conditiile in care pe luna august ne asteptam la un nivel de 1,4% – 1,5%, acest obiectiv pare deja realizat, insa trebuie sa tinem cont de sezonalitatea inflatiei in Romania. Experienta anilor precedenti ne arata ca in aceasta perioada a anului exista o tendinta de accelerare. Semnalul a fost deja dat de titlurile de stat pe un an, care au inregistrat o crestere la nivelul de 40% a dobanzii anuale. „Alte banci considera totusi ca tinta din acest an a Guvernului, cu privire la inflatie, este optimista. Departamentul de analiza al bancii olandeze ABN Amro ia in calcul, pentru acest an, in Romania, o rata anuala a inflatiei de 31%. „Nu este exclus ca BNR sa devina in septembrie, pentru prima data in acest an, un vanzator net de valuta. Anticipam si o crestere a presiunilor inflationiste, in lunile ce urmeaza, ca urmare a intarzierii corelarii preturilor la energie cu deprecierea leului”, declara Radu Craciun, Senior Analyst la ABN Amro. La acest nivel al inflatiei, de 31%, multe din depozitele in lei ale populatiei ar inregistra, pentru lunile care au mai ramas pana la sfarsitul anului, dobanzi real negative, in conditiile in care valoarea dobanzii nominale la depozitele in lei variaza intre 27% si 36%.
Pentru sfarsitul anului 2002, estimarile bancii olandeze dau valoarea de 40.000 lei pentru un dolar american, o rata a inflatiei de 25% si o valoare medie a ratei dobanzii active, la 3 luni, de 30%.     

Oficialii Bancii Nationale sunt optimisti

„BNR a spus ca mizam pe o inflatie de 30% in acest an, dar nu e imposibil sa avem o rata anuala a inflatiei de 28% sau 29%. in privinta dobanzilor putem spune ca, in momentul de fata, exista o preocupare din partea BNR pentru ca acestea sa scada, dar dincolo de aceasta preocupare exista si conditii, ca urmare a inscrierii Romaniei intr-un proces de dezinflatie. Normal ca si cursul va tine seama de aceasta dezinflatie”, spune Adrian Vasilescu, directorul Directiei Comunicare din BNR.”