Marcel Ciolacu a răspuns miercuri, într-o conferinţă de presă la Buzău, unei întrebări privind nivelul datoriei publice din acest an. Astfel, premierul a spus că guvernarea PSD de până în 2019 a lăsat datoria publică la 36%.

Marcel Ciolacu a dat vina pe guvernul condus de Florin Cîţu

Ulterior, spune social-democratul, guvernul condus de liberalul Florin Cîţu a împrumutat circa 200 de miliarde lei, ratele pentru acest credit fiind mai mici la început.

Șeful PSD a lansat mai multe critici la adresa guvernului condus de Florin Cîţu.

„Păi vă spun eu, de la guvernarea domnului Cîţu, fiindcă până a guvernat PSD-ul, acea ‘ciumă roşie’, a lăsat datoria publică la 36%. A venit domnul Cîţu, care a dus datoria publică, a făcut împrumuturi de 200 de miliarde de lei, repet, 200 de miliarde de lei. Normal, şi eu am credit la bancă, şi dumneavoastră, primele rate ţi le pui mici când trebuie să dai bani, corect?

Adică, dacă-ţi cumperi o locuinţă, te gândeşti că nu ţi-e suficientă locuinţa pe care o cumperi, trebuie să o şi mobilezi, trebuie să-i pui şi yală şi atunci îţi spui ‘ratele mai mari după trei – patru ani’, aşa a făcut şi domnul Cîţu. A făcut 200 de miliarde datorii, a venit domnul Orban, pe urmă a venit, cu toate că n-au câştigat alegerile şi niciunde în lume nu se întâmplă ca partidul care a câştigat alegerile să nu fie desemnat să aibă propunerea de prim-ministru, s-a făcut o coaliţie de dreapta care a funcţionat cred că vreo opt luni de zile, până când cunoaştem toţi situaţia la care s-a ajuns”, a spus Ciolacu.

Șeful PSD spune că sumele alocate anul acesta investiţiilor sunt cele mai mari din istoria României

De asemenea, el a susținut că sumele alocate anul acesta investiţiilor sunt cele mai mari din istoria României. Totodată, Guvernul are „un plan integrat” în acest sens, spune el.

„În decursul acestui an, (…) datoria publică va ajunge la 48-49%. A fost un vârf de plăţi şi este normal. Ce e cel mai important este că în primele trei luni noi avem cel mai mare ca şi procent din PIB pentru investiţii din istoria României, avem 7,2%, aproximativ 100 de miliarde, cam jumătate din cât a împrumutat Cîţu. Până la primele trei luni avem investiţii deja decontate, făcute plăţile de către statul român, unele pe fonduri europene, unele din bugetul de stat, de 30 de miliarde. Niciodată în istoria în României, dacă o ţinem în ritmul acesta (…) părerea mea că vom închide anul cu 9%.

Adevărat, întâi există un delay, întâi cheltui banii şi pe urmă începi să-i colectezi, ţi se întorc înapoi prin taxe şi impozit. Noi, în acest moment, pe acest trimestru, am riscat acest lucru şi eu n-o să stopez nicio investiţie în România şi vedeţi oriunde vă uitaţi, în orice comună, în orice municipiu, veţi vedea investiţii şi mai ales pe infrastructura mare şi s-a creat un delay, fiindcă întâi cheltui foarte mult, pe urmă îmi vin, mi se întorc banii din taxe şi impozit”, a mai spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu/SURSA FOTO: captură ecran Facebook/Partidul Social Democrat

Premierul așteaptă o reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală

Premierul a spus apoi că așteaptă o reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) de la ministrul Finanțelor.

„Am făcut un pic de ordine, sper ca domnul ministru să-mi vină şi cu reorganizarea ANAF-ului, cu alte cuvinte, cu toate că am lungit răspunsul, chiar avem un plan şi chiar toţi, indiferent de culoarea politică, toţi colegii din Guvernul României ne înţelegem şi am înţeles că trebuie să avem un plan integrat”, a conchis premierul.

Amintim că șeful Guvernului a efectuat miercuri, 8 mai, o vizită în judeţul Buzău. Cu această ocazie, el a vizitat mai multe obiective cu investiţii realizate prin fonduri europene.

Ratingul datoriei guvernamentale a României rămâne BBB-/A3

Agenția de evaluare financiară S&P a oferit mai multe informații despre ratingul datoriei guvernamentale a României. Acesta rămâne BBB-/A3, atât pentru datoria pe termen lung, cât și pentru cea pe termen scurt în valută.

Agenția a menținut perspectiva stabilă. Decizia a fost legată de nivelul moderat al datoriei externe și datoriei interne și de perspectivele bune de creștere economică ale României pentru următorii doi ani.

Potrivit Ministerului Finanțelor, &P crede că angajamentele României în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene (UE) vor continua să sprijine reformele politice.