Noile echipamente vor contribui la majorarea gradului de realizare a lucrărilor proprii, dar vor genera o creştere a veniturilor şi din închirieri. Compania vizează sisteme moderne de cofrare, în special pentru poduri şi viaducte, dar şi noi instalaţii de ridicat. Motivaţia din spatele acestei decizii de retehnologizare stă în nivelul de maturitate la care a ajuns piaţa locală, necesar pentru concentrarea asupra închirierii de utilaje.
Anul trecut, Kraz Eurocenter a realizat lucrări de construcţii în valoare totală de peste zece milioane de euro, iar momentan are în derulare contracte de 130 mil. euro. Printre lucrările executate în ultima perioadă se numără dezvoltarea domeniului schiabil de la Parâng şi Straja Lupeni, construcţia unui pod peste râul Argeş în localitatea Ioneşti, iar în calitate de subantreprenor a lucrat la construirea Tribunalului Argeş, modernizarea Curţii de Apel Piteşti şi a executat ca antreprenor general Palatul de Justiţie din Iaşi.
„Este cunoscut faptul că segmentul de piaţă reprezentat de dezvoltările rezidenţiale, birouri, comercial şi chiar industrial a înregistrat o scădere accentuată în ultimii ani. De aceea, principalele comenzi au venit din zona ce vizează dezvoltarea infrastructurii şi lucrările publice. Totodată, constatăm că pe piaţa din România au apărut primele semne de reluare a proiectelor suspendate.  Ne aşteptăm la o creştere către sfârşitul anului 2012. Nu avem niciun motiv să ne îndoim de faptul că această tendinţă de creştere a cererii, chiar dacă nu este foarte accentuată, va continua  în viitor“, previzionează Alexandru Popescu, directorul general al Kranz Eurocenter.
Pe fondul acestor semnale pozitive, compania şi-a bugetat o creştere a cifrei de afaceri cuprinsă între 2,5% şi 4%, până la nivelul de circa 40 mil. lei, generată de lucrările de antrepriză. Kranz Eurocenter a cunoscut creşteri uşoare ale veniturilor în fiecare an de criză. „Pe fondul scăderii investiţiilor în piaţa construcţiilor din ultimii ani, a rezultat o nevoie pe piaţa românească de sisteme de cofrare rapide şi ieftine. În acest context, compania Kranz Eurocenter vine cu soluţii complete de cofrare. Kranz pune la dispoziţia clienţilor săi cofraje pentru o gamă largă de  elemente structurale (pereţi, pile de pod, radiere, fundaţii continue sub ziduri, planşee, rampe), într-un pachet complet cu instalaţii de ridicat (macarale-turn)“, menţionează Popescu.
Ţinta: infrastructura
Directorul Kranz consideră că principala soluţie la ieşirea pieţei construcţiilor din criză este creşterea competitivităţii şi diminuarea numărului companiilor mici din industrie, prin fuziuni sau absorbţii efectuate de companiile mari. Chiar dacă numărul proiectelor imobiliare începute în ultimii ani este extrem de mic, Popescu este de părere că lucrările de infrastructura comandate de stat sunt în măsură să ţină în viaţă piaţa construcţiilor, însă companiile mici, specializate în lucrări de finisaje şi arhitectură, vor întâmpina dificultăţi în a se menţine pe piaţă.
O problemă majoră însă la atribuirea lucrărilor de infrastructură este că prevăd, pe lângă dimensiunea cifrei de afaceri, şi un anumit nivel de experienţă similară. Dacă criteriul afacerilor poate fi atins, cel al lucrărilor similare lipseşte. Asocierea în consorţii nu ar aduce o rezolvare. Din acest motiv, majoritatea lucrărilor de infrastructură la care participă companiile româneşti sunt în subantrepriza unor companii străine.
„Întrucât tendinţa pieţei imobiliare, de  aşteptare, având ca obiectiv reaşezarea zonei de întâlnire dintre cerere şi ofertă,  este implacabilă pentru moment, orientarea constructorilor va fi către proiectele din infrastructură sau, oricum, către proiecte ale căror finanţări sunt asigurate. Într-un viitor apropiat, probabil, segmentul comercial va da tonul şi, ulterior, segmentul rezidenţial îl va urma“, subliniază Alexandru Popescu.
Piaţa utilajelor îşi revine
Distribuitorii de utilaje pentru construcţii au fost martorii unei prăbuşiri efective a pieţei în 2009-2010, ca urmare a întârzierii bugetelor destinate proiectelor de infrastructură şi a datoriilor mari ale statului către firmele de construcţii. Alexandru Popescu spune însă că piaţa a intrat pe o pantă ascendentă şi că am putea asista, în acest an, la o creştere spectaculoasă.
„Declinul maxim în acest domeniu s-a produs în anii 2009-2010, perioadă în care numărul unităţilor vândute anual  a scăzut de patru-cinci ori în raport cu 2008. În acest moment,  există un trend ascendent,  generat de creşterea semnificativă a alocării fondurilor pentru investiţii. Într-o notă optimistă, estimăm că în anul 2012 piaţa utilajelor de construcţii poate depăşi 65%-70%  din valoarea atinsă în anul 2008“, spune directorul Kranz Eurocenter. Conform datelor Asociaţiei Distribuitorilor de Utilaje pentru Construcţii, în 2008 s-au vândut utilaje în valoare de 240 mil. euro.

130 mil. euro este valoarea contractelor pe care Kranz Eurocenter le are în derulare în acest moment

Constatăm că pe piaţa din România au apărut primele semne de reluare a proiectelor suspendate. Alexandru Popescu, director general, Kranz Eurocenter