Nimeni nu s-ar fi așteptat la așa ceva. Și totuși, fostul procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a pățit-o. Întreaga problemă a fost dezvăluită chiar de către cel care a pus-o la cale și în practică. Mircea Badea a dezvăluit la Antena 3 ce a putut să-i facă actualului procuror șef european.

Vedeta Antenei 3 a povestit cum a făcut rost de numărul de telefon al Laurei Codruța Kovesi, dar și în ce scop l-a folosit. Mai mult, a devoalat și ce complici a avut.

Ponta și Sebastian Ghiță l-au ajutat pe Mircea Badea

Fostul premier, Victor Ponta, dar și Sebastian Ghiță l-au ajutat pe Mircea Badea. Vedeta Antenei 3 a făcut rost de numărul de telefon al lui Kovesi. „Eram acum niște ani cu doi cetățeni – nu vă spun cine… Cu Ponta și Ghiță. Și-i întreb: dom’le, aveți numărul de telefon al lui Kovesi? Și i-am vazut cum s-au albit la față. Și mă întreabă ‘dar de ce?’ Și le-am spus că îmi trebuie mie.

Și mi-au răspuns că îl au. Bun, mi-am notat și eu numărul de telefon al doamnei Kovesi și după aia am intrat pe WhatsApp, pe Telegram, pe Signal și pe toate aplicațiile unde doamna Kovesi era, ca să vorbească cu Mircea Marian și toți ăia de vorbea dânsa, și i-am luat toate pozele de profil și le-am dat pe post Avea niște poze drăguțe, umane. Aproape umane”, a spus Mircea Badea.