Administrația Prezidențială informează că președintele Klaus Iohannis a semnat în cursul zilei de joi, 15 aprilie, șapte decrete. Două dintre acestea sunt legate de promulgarea unor legi importante, pe când celelalte cinci vizează pensionarea mai multor judecători.

Astfel, unul dintre decretele semnate de șeful statului este cel pentru promulgarea legii privind instituirea zilei de 10 ianuarie ca Ziua matematicii, informaticii şi științelor naturii.

Totodată, președintele a mai semnat și decretul privind promulgarea legii care se referă la operațiunile de leasing şi societățile de leasing.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 15 aprilie 2021, următoarele decrete:

Decret pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 10 Ianuarie ca Ziua matematicii, informaticii şi științelor naturii (PL-x 74/01.02.2021);

Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing şi societățile de leasing (PL-x 465/14.10.2019)”, informează Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis a semnat decretele. Pe cine a eliberat din funcție

Potrivit sursei citate, șeful statului a mai semnat și alte cinci decretele privind eliberarea din funcție a mai multor judecători din cadrul Tribunalelor Călărași, Sibiu, Bacău, dar și Iași.

„Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Sibiu a doamnei Tatiana Marcu – pensionare, la data de 16 aprilie 2021;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Călărași a doamnei Sevastiţa Stoian, președintele Secției civile din cadrul Tribunalului Călărași – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Bacău a doamnei Cristina Cocioiu – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Sibiu a domnului Dan Radu Trifan – pensionare, la data de 22 aprilie 2021;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Liliana Palihovici, președintele Secției civile din cadrul Curții de Apel Iași – pensionare, la data de 19 aprilie 2021”, mai precizează sursa citată.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin