Kelemen Hunor, anunțul momentului privind desființarea SIIJ: Sunt două, trei propuneri de compromis și trebuie analizate

Kelemen Hunor, anunțul momentului privind desființarea SIIJ: Sunt două, trei propuneri de compromis și trebuie analizate

SURSA FOTO: INQUAM Photos, George Călin

Publicat de Claudiu Popa la 28 iulie 2021, 13:12

Kelemen Hunor,liderul UDMR și vicepremier în Guvernul Cîțu, a vorbit recent despre desființarea SIIJ. Se pare că există în continuare un blocaj în această privință, însă există două, trei propuneri de compromis care trebuie analizate în acest moment.

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a voribit marţi despre proiectul privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Se pare că nu a fost depăşit blocajul din coaliţia de guvernare.

Anunțul lui Kelemen Hunor privind desființare SIIJ

„La subiectul SIIJ continuăm discuţiile. Astăzi nu am depăşit blocajul, au fost două-trei propuneri de compromis, trebuie puse pe hârtie, trebuie analizate, vom reveni în săptămânile care urmează. Sunt legate aceste soluţii de compromis, pe de o parte, de o propunere mai veche pe care eu am mai anunţat-o. Dacă trece amendamentul nostru, atunci o perioadă rezonabilă păstrăm acest sistem, deci anchetarea magistraţilor la procuratura generală – singura instituţie constituţională dacă vorbim despre sistemul de procuratură şi, după un timp rezonabil, dacă nu funcţionează se poate nuanţa prin legile de funcţionare a justiţiei şi celelalte legi care vor fi în dezbatere în perioada următoare. Asta a fost prima soluţie propusă”, a explicat Kelemen Hunor la scurt timp după şedinţa coaliţiei de guvernare.

Care sunt propunerile pentru desființarea SIIJ

„A doua soluţie propusă de noi este legată de o eventuală scoatere din competenţa DNA a anchetării doar a magistraţilor, abuzul în serviciu, deci să nu deschidă DNA împotriva magistraţilor dosar pe abuz în serviciu. Şi a treia soluţie este să rămână la Parchetul General anchetarea magistraţilor. În cazul în care se constată că acolo există probe care sunt în competenţa DIICOT sau DNA, se transmite dosarul către aceste parchete, dar plângerea se depune, anchetarea se face de către procuratura generală”, a mai transmis liderul UDMR.

Kelemen Hunor a mai atras atenția că UDMR a propus și o sesiune extraordinară a Senatului în aceaste zile pe tema SIIJ.

„În detalii nu am intrat, doar există câteva soluţii de compromis. Sigur, noi am fi dorit să avem săptămâna aceasta o sesiune extraordinară la Senat şi pe subiectul SIIJ, să închidem odată acest subiect, pentru că în ceea ce priveşte desfiinţarea SIIJ nu există dispute între noi”, a concis vicepremierul, potrivit Agerpres.

Inquam Photos / George Călin

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.