Judecătorii au decis: Johnny Depp a câștigat procesul cu Amber Heard. Actrița are de plătit o avere

Judecătorii au decis: Johnny Depp a câștigat procesul cu Amber Heard. Actrița are de plătit o avere

Sursa: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 1 iunie 2022, 23:12

S-a încheiat procesul dintre Johnny Depp și Amber Heard, iar actorul a ieșit învingător. În final s-a dovedit că toate acuzațiile care i-au fost aduse au fost false, conform ultimelor informații.

Procesul de defăimare dintre Johnny Depp și Amber Heard care a început în luna aprilie a fost finalizat astăzi. Juriul a decis că actorul este cel care a avut dreptate, iar verdictul final a fost în favoarea lui.

Mai exact, jurații au decis că afirmațiile făcute cu privire la acesta au fost „false”, iar Heard a acționat cu ”răutate” împotriva fostului ei soț, relatează BBC. Conform deciziei finale, Johnny Depp va primi daune compensatorii de 10 milioane de dolari, dar și alte cinci milioane de dolari daune punitive.

Verdictul final are însă și câteva note în favoarea lui Amber Heard. Mai exact juriul spune că actrița a fost defăimată însă nu de fostul ei soț ci de avocatul acesteia, Adam Waldman, motiv pentru care va primi 2 milioane dolari în daune compensatorii.

De la ce a pornit procesul dintre Johnny Depp și Amber Heard?

Amintim faptul că Johnny Depp a dat-o în judecată pe Heard pentru un articol publicat The Washington Post în 2018, în care actrița s-a descris drept „o persoană publică reprezentantă violenței în familie”. Deși numele actorului nu apărea în articol, el susține că din cauza acestuia ar fi pierdut roluri importante.

Ulterior, Amber Heard a făcut și ea o mișcare similară și l-a dat în judecată pe fostul ei soț, cerând 100 de milioane de dolari. Procesul a început în luna aprilie, iar până acum jurații au fost prezenți la peste 100 de ore de mărturii.

La scurt timp după decizia juriului, actrița a reacționat. Amber Heard s-a arătat dezamăgită de verdictul final, având în vedere ”muntele de dovezi” pe care l-a prezentat.

Totodată, ea a mai precizat că mai dezamăgită este de modul în care va fi înțeles acest verdict pentru femeile care s-au aflat într-o situație similară cu a ei.

Prima reacție a lui Amber Heard după verdictul juraților

„Dezamăgirea pe care o simt astăzi este dincolo de cuvinte. Sunt devastată că muntele de dovezi nu a putut să treacă de puterea și influența disproporționate ale fostului meu soț.

Sunt și mai dezamăgită de ce înseamnă acest verdict pentru alte femei. Este un pas în spate. Întoarce ceasul într-o perioadă în care faptul că o femeie vorbește însemna că va fi umilită public. Ne întoarce la ideea că violența împotriva femeilor nu trebuie să fie luată în serios.

Sunt tristă că am pierdut acest proces. Dar sunt și mai tristă de faptul că pare că am pierdut un drept pe care credeam că îl am ca americancă – de a vorbi liber și deschis”, a transmis Amber Heard, după rostirea verdictului.

Amintim faptul că Amber Heard și Johny Depp s-au cunoscut în anul 2009 și au fost căsătoriți în perioada 2015 și 2016.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.