Preşedintele rus şi cel american, Vladimir Putin şi Joe Biden, s-au arătat marţi, în cursul unei convorbiri telefonice, pregătiţi “pentru un dialog” care să garanteze securitatea mondială, a indicat Kremlinul, scrie AFP, transmite news.ro

Biden se va întâlni cu Putin?

Moscova a confirmat într-un comunicat că Biden i-a propus lui Putin să organizeze o întâlnire “în viitorul apropiat”, fără a preciza dacă preşedintele rus a acceptat această propunere. “Cele două părţi s-au declarat pregătite pentru dialog pe cele mai importante domenii privind garantarea securităţii mondiale, ceea ce ar relua interesele nu doar ale Rusiei şi Statelor Unite, dar ale întregii comunităţi internaţionale”, a indicat Kremlinul.

Potrivit Moscovei, cei doi lideri au abordat şi tensiunile legate de Ucraina, Kiev şi occidentali, care acuză Moscova că a adunat zeci de mii de soldaţi la graniţele acestei foste republici sovietice care îşi propune să adere la NATO.

Paralel, violenţele s-au reluat la începutul anului în conflictul din estul Ucrainei între forţele de la Kiev şi separatiştii proruşi.

În acest context, “Vladimir Putin a descris abordări ale unei soluţii politice” bazate pe acordurile de pace de la Minsk adoptate în 2015 pentru a pune capăt conflictului, dar a cărei componentă politică nu a fost aplicată niciodată.

Potrivit Kremlinului, preşedintele american “şi-a exprimat interesul pentru normalizarea situaţiei” cu Moscova şi “stabilirea unei interacţiuni stabile şi previzibile pe probleme la fel de grave ca stabilitatea strategică şi controlul armelor, programul nuclear iranian, situaţia din Afganistan şi schimbarea climatică mondială”.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt la cel mai scăzut nivel, împovărate de dezacorduri privind o serie de probleme legate de Ucraina, Siria, acuzaţii de ingerinţă electorală, de spionaj şi de atacuri cibernetice.

NATO, alături de Ucraina

„NATO este alături de Ucraina” şi „nu sunt doar simple vorbe”, dă asigurări secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, care îndeamnă Rusia „să înceteze provocările”, relatează Euronews.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice pune astfel în gardă Rusia, care a comasat, acuză Kievul, 80.000 de militari la frontiera cu Ucraina.

Stoltenberg a făcut aceste declaraţii în urma unei reuniuni cu ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba, la sediul NATO, Bruxelles.

„Consolidarea militară considerabilă a Rusiei este nejustificată, inexplicabilă şi profund îngrijorătoare. Rusia trebuie să pună capăt consolidării militare în Ucraina şi în jurul Ucrainei, să-şi înceteze provocările şi să înceteze imediat orice escaladare”, a avertizat Stoltenberg.

„Ucraina nu vrea războiul. Noi nu preconizăm vreo ofensivă sau escaladare. Ucraina se consacră mijloacelor diplomatice şi politice de soluţionare a conflictului” din Donbas, a declarat, la rândul său, Kuleba.