Marea majoritatea a menajerelor regulamentare, informează INPS, provin din afara Europei comune, cifrându-se la circa 421.000, Ucraina fiind prima ţară de provenienţă (87.000), înaintea Filipinelor (67.000).

Universitatea Bocconi a calculat numărul deosebit de mare de îngrijitoare şi menajere care muncesc ilegal în Italia. În prezent, guvernul încearcă să scoată la suprafaţă fenomenul printr-o regularizare a situaţiei ilegale, probabil inutilă, potrivit L’Espresso.

Numărul îngrijitoarelor şi menajerelor pentru care angajatorii plătesc contribuţii în mod regulat este egal cu populaţia unui oraş ceva mai mare decât Genova şi ceva mai mic decât Torino. Dimensiunea naţională a muncii casnice regulamentare este la prima vedere liniştitoare, deoarece la 6 iulie 2012 existau, potrivit INPS, 872.000 de relaţii de muncă active în acest sector. Relaţiile de muncă nu înseamnă persoane, deoarece unele dintre lucrătoare muncesc pentru mai multe familii.

În total, există 739.000 de lucrătoare care muncesc legal. Cu începere din luna octombrie, colaboratoarele familiale şi asistentele care îngrijesc persoane în vârstă îşi vor putea consulta direct pe Internet contul lor de prevederi sociale.

"Este un indiciu de civilizaţie făcut posibil de sistemele noastre informatice", a afirmat preşedintele INPS, Antonio Mastrapasqua.

Dar munca ilegală în acest domeniu este încă foarte extinsă. Universitatea Bocconi a estimat doar pentru îngrijitoare un număr total cuprins între un minim din 713.000 până la un maxim de un milion 134.000. Calculul, efectuat de ”Centrul de cercetare privind gestionarea asistenţei de sănătate şi sociale” (Cergas) al Bocconi, extinde la nivelul ţării rezultatele unei cercetări efectuate în zona Verona, unde între 3%-5% din familii au recurs la un ajutor pentru vârstnici, în special cei care au peste 75 de ani. Censis, la rândul său, a estimat că menajerele şi ingrijitoarele împreună se cifrează la circa un milion şi jumătate. Concluzia este că munca casnică ilegală este mult mai extinsă decât cea regulamentară.

Ce trebuie făcut pentru a o restricţiona? La 15 septembrie va intra în vigoare regularizarea decisă de guvern prin decret legislativ şi se va acorda o lună interval de timp pentru ca angajatorii să depună cererile. Ultima regularizare, cea din 2009, dedicată exclusiv menajerelor şi îngrijitoarelor, a activat 235.000 de relaţii de muncă. Dar la începutul lunii mai a acestui an, informează INPS, relaţiile rămase active au fost de numai 71.000. După cât se pare, regularizarea a vizat în mare parte posibilitatea de a obţine permisul de şedere, dar nu a avut scopul de a asigura prevederi sociale.

Riscul este ca, de această dată, în prevederea destinată nu numai lucrătoarelor casnice, ci tuturor celorlaltor categorii care aşteptau o regularizare de zece ani, lucrurile să stea chiar mai rău. Deoarece guvernul a impus angajatorilor o taxă de 1.000 de euro pentru a prezenta cererea, plus şase luni de contribuţii plătite. Din acest motiv, estimarea ministrului integrării, Andrea Riccardi, care prevede 150.000 de regularizări, este apreciată drept excesivă, potrivit L’Espresso.
Sursa: Agerpres