Bărbatului care a șantajat familia Alexandrei, susținând că le ține prizoniere atât pe Alexandra cât și pe Luiza a fost lăsat în libertate. Acesta a sunat în nenumărate rânduri cerând răscumpărare părinţilor Alexandrei Măceșanu. Avocatul Adrian Cuculis a explicat motivul pentru care tânărul de 18 ani a fost eliberat.

„Dacă pentru inducerea în eroare a organelor judiciare puteai primi o amendă, în condiţiile în care se constată că aşa a fost, pentru şantaj vorbim despre o pedeapsă cu închisoarea de până la şapte ani. Ceea ce au făcut anchetatorii, în momentul de faţă, nu înseamnă nimic altceva decât o confirmare a faptului că munca lor a fost absolut în zadar. În momentul în care organizezi un flagrant, o asemenea acţiune de prindere a unui individ care spune că a sechestrat două persoane, le lipseşte de libertate, despre care se prezuma că sunt ucise de Dincă, din punctul meu de vedere, să îi dai drumul unui asemenea individ, fără să faci o audiere amănunţită, să ai certitudinea că el a dat un telefon ca să pună mâna pe nişte bani, este o decizie lipsită de orice fel de raţionament juridic”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, la Antena 3.

„Trecând mai departe de fapta în sine – amândouă sunt fapte de natura penală – eu cred că prejiudiciul cel mai important cauzat cu privire la telefoanele pe care le-a dat, în repetate rânduri, este mult mai mare decât infracțiunea în sine. Cel puţin ar fi putut merge pe ideea de răpire. Să dai drumul unei asemena persoane, după ce a pus în mişcare o întreagă echipă pentru a organiza flagrantul, este inexplicabil. Nu pot avea o reacție, nu pot vorbi despre o logică judiciară, o pistă pe care ar fi mers anchetatorii. Totuşi, putem merge pe ideea că procurorul l-a lăsat liber pe individul ăsta ca să identifice dacă nu cumva face parte dintr-o reţea. În alte condiţii, nu avem de-a face cu un raţionament juridic. Poate doar în marea schemă juridică penală să îi fi dat drumul ca el să ajungă la un posibil clan de care vorbea. În acest fel să îşi dea seama şi anchetatorii dacă este o cacealma sau faptele relatate de el sunt reale”, a mai spus avocatul.

Te-ar putea interesa și: