Iohannis vrea schimbări majore în sistemul medical! Ce se întâmplă cu unitățile private
Președintele Klaus Iohannis vrea schimbări majore în sistemul medical, acolo unde România suferă foarte mult. Șeful statului a anunțat că și unitățile private trebuie să realizeze servicii medicale precum cele de stat. Iohannis susține astfel noul proiect al ministerului Sănătății.
Preşedintele Klaus Iohannis susţine proiectul lansat de Ministerul Sănătăţii prin care se permite accesul la programele naţionale de sănătate şi pentru spitalele private.
Iohannis vrea schimbări în sistemul medical
„Serviciile medicale trebuie asigurate de stat, toate, dar în România avem şi un sistem privat care funcţionează la parametrii buni. Fiindcă avem acest sistem privat, care funcţionează în parametri buni, eu cred că este corect ca şi sistemul privat să intre în colaborare cu sistemul de stat şi împreună să realizeze servicii medicale în beneficiul populaţiei. Am văzut acea abordare pesedistă. Mi se pare cel puţin ciudată, din moment ce avem medici foarte buni la stat şi medici foarte buni la privat, eu cred că trebuie să avem înţelepciunea să deschidem calea şi unora şi celorlalţi către pacient, în beneficiul pacientului”, a spus Iohannis, luni, la Palatul Cotroceni, conform Agerpres.
PSD a anunţat că se opune proiectului lansat de PNL privind privatizarea programelor de sănătate, argumentând că sănătatea este un drept constituţional pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru cei cu venituri mari.
„PSD se opune categoric proiectului lansat de PNL privind privatizarea programelor de sănătate. Sănătatea este un drept constituţional garantat pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru cei cu venituri mari, aşa cum vrea PNL. Pe înţelesul tuturor, privatizarea programelor de sănătate publică înseamnă ca bugetul pentru tratamentele mai scumpe sau cele de urgenţă să se împartă şi cu spitalele private. Deci, în mod evident, vor rămâne mai puţini bani la spitale de stat”, potrivit paginii de Facebook a formaţiunii.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





