Iohannis, despre dosarul 10 august: Mă interesează ca vinovaţii să fie traşi la răspundere
Președintele Klaus Iohannis a vorbit astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, despre dosarul 10 august, precizând că singura sa dorință este ca vei vinovați să fie trași la răspundere.
Mai mult, șeful statului își pune toată speranța în justiție, o justiţie independentă unde politicienii nu se amestecă în dosare şi nu se amestecă în proceduri disciplinare.
„În continuare consider că acest dosar ’10 august’ este extrem de important pentru noi ca şi naţiune, trebuie să se facă lumină. Aceste lucruri le-am mai spus. În acelaşi timp, daţi-mi voie, că şi eu dumneavoastră şi mulţi de aici ne-am luptat ani de zile să consolidăm o justiţie independentă unde politicienii nu se amestecă în dosare şi nu se amestecă în proceduri disciplinare.
Aşa că mă rezum în a spune că e bine că dosarul va fi în continuare cercetat mai în profunzime şi că am toată încrederea că justiţia îşi va face treaba şi la final vom avea o situaţie clară asupra vinovăţiei unora sau nevinovăţia altora. Nu fac o vânătoare de vrăjitoare. Nu caut vinovaţi. Procedural, pe mine mă interesează ca vinovaţii pentru 10 august să fie traşi la răspundere”, a afirmat Iohannis,
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.