Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni, cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul de Finanţe, Florin Ciţu, şi a discutat cu aceştia despre situaţia rectificării bugetare, dar şi despre creşterea salariului minim.

“Mi-au prezentat câteva date, câteva abordări în legătură cu rectificarea bugetară, dar am discutat şi despre salariul minim. Datele sunt clare, cifrele sunt reci. Din păcate, a trebuit să constatăm că deficitul va trece, este clar, de 4%. Pe de altă parte, este clar că anumite cheltuieli trebuie făcute. S-a găsit că pentru pensii nu au fost prevăzuţi suficienţi bani şi aici trebuie făcută o rectificare. La fel şi în alte domenii, unde de multă vreme nu s-au mai făcut plăţi, nu s-au onorat contractele, iar acest lucru este inadmisibil într-o societate normală şi cu un Guvern responsabil. Aşadar, rectificarea este obligatorie.

Pe de altă parte, creşterea salariului minim este nu doar o solicitare a sindicatelor, este o necesitate şi se va realiza, însă despre aceste detalii vă vor spune mai multe lucruri cei din Guvern. Am dorit să fiu informat de la sursă despre aceste lucruri.”

Iohannis a făcut precizări şi referitoare la bugetul pentru anul următor, precum şi la deficitul bugetar, care s-ar putea să sară de 3% şi în 2020.

“Am discutat şi despre bugetul pentru anul 2020. Nu ştiu dacă se va putea ajunge cu deficitul în marja de 3%. Trebuie să fim realişti. Guvernele de până acum au făcut tot felul de promisiuni, s-au stabilit prin lege anumite promisiuni, iar aşteptările oamenilor nu pot fi înşelate. Pe de altă parte, trebuie reluat un program serios naţional de investiţii publice, care cu siguranţă va ajuta economia naţională. Ecuaţia bugetului pentru 2020 este deocamdată una complicată şi vom mai discuta pe această chestiune.”


Te-ar putea interesa și: