Ioana Petrescu: „Eu sunt pentru reducerea impozitelor”
Ministrul Finanţelor Publice susţine în continuare reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, dar nu poate spune exact când se va aplica, având în vedere circuitul legislativ, iar despre un eventual gol de 5 miliarde de lei lăsat în buget de această măsură oficialul afirmă că este valabil doar dacă niciun om nu va fi angajat ca urmare a acestei măsuri sau niciun leu rămas la angajator nu ar fi investit.
'Eu sunt pentru reducerea impozitelor. (…) Veniturile din CAS în PIB nu au avut de suferit în anii în care CAS a fost redus. Motivul este acela că nivelul de impozitare este mult prea mare, peste acest nivel angajatorii nu mai angajează în mod legal. Au fost discuţii cum se acoperă măreţul gol de 5 miliarde de lei. Să fim foarte clari, acea gaură de 5 miliarde de care s-a discutat nu are cum să fie de 5 miliarde, decât dacă niciun angajator nu angajează pe nimeni în plus, dacă niciun angajator nu foloseşte banii pe care îi are în plus să creeze investiţii, dacă acel angajator ia acei bani în plus şi îi pune la saltea. Da, în cazul acesta, vom avea o gaură de 5 miliarde, dar nu va fi atât, va fi mult mai puţin pentru că există efecte pozitive în economie', a declarat vineri ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, în cadrul unei conferinţe de profil.
Ea a arătat, însă, că nu poate spune exact când va intra în vigoare reducerea CAS. 'Trebuie să luăm în considerare faptul că, şi dacă trece de Parlament, ea va fi trimisă la preşedinte, va fi trimisă înapoi, poate şi la Curtea Constituţională şi poate va mai dura. Aş fi dorit foarte mult ca ea să se aplice cât de curând posibil', a susţinut Ioana Petrescu.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în 24 iulie, că reducerea CAS este o măsură bună, pe care o susţine, dar că a trimis textul Parlamentului pentru reexaminare deoarece are rezerve faţă de sustenabilitatea acestei măsuri.
În context, premierul Victor Ponta a declarat că şeful statului poate întârzia promulgarea legii privind reducerea CAS cel târziu până la 1 ianuarie 2015, în condiţiile în care acesta ar sesiza şi Curtea Constituţională după ce actul normativ va fi revotat în Parlament. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





