Interzis de joi, 1 august. Se dau amenzi de până la 2.500 de lei. Autoritățile au luat decizia

Interzis de joi, 1 august. Se dau amenzi de până la 2.500 de lei. Autoritățile au luat decizia

SURSA FOTO: Pexels

Publicat de Leonard Bădilă la 31 iulie 2024, 19:12

Persoanele care nu respectă următoarele reguli vor primi amenzi de peste 2.000 de lei. Autorităţile locale au luat recent mai multe decizii, în contextul în care liniştea locuitorilor din oraş era afectată.

Autoritățile din Veneția au anunțat amenzi pentru turiști. Orașul va limita grupurile de turişti la cel mult 25 de persoane începând de joi, 1 august. Noile măsuri reprezintă cea mai recentă încercare a autorităţilor locale de a reduce impactul generat de mulţimile de vizitatori.

Vor fi aplicate amenzi cuprinse între 25 şi 500 de euro

De asemenea, autorităţile locale vor interzice utilizarea megafoanelor de către ghizii turistici. Aceste măsuri sunt menite să „protejeze liniştea locuitorilor din oraş” şi să le asigure pietonilor o circulaţie mai liberă, conform Reuters.

Vor fi aplicate amenzi cuprinse între 25 şi 500 de euro celor care nu respectă aceste noi măsuri. Inițial, erau planificate să intre în vigoare din iunie. Totuși, au fost amânate până la începutul lunii august.

Venetia
SURSĂ FOTO: Dreamstime

Restricţiile vizează centrul oraşului, precum şi insulele Murano, Burano şi Torcello

Potrivit sursei menționate, restricţiile vizează centrul oraşului, precum şi insulele Murano, Burano şi Torcello.

În aprilie, Veneţia a devenit primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori.

Este un experiment menit să descurajeze venirea turiştilor de o zi în perioadele de vârf ale sezonului turistic.

Există o serie de excepţii de la normele privind grupurile turistice care vizitează Veneţia

Acel program pilot din Italia, care a fost urmărit îndeaproape de alte destinaţii turistice europene, a durat doar 29 de zile şi s-a încheiat în iulie.

Astfel, a deschis calea către o perioadă de consultare pentru a se decide în ce fel va putea fi continuat proiectul în viitor.

Trebuie menționat că există o serie de excepţii de la normele privind grupurile turistice care vizitează Veneţia.

Copiii cu vârste de până la doi ani nu sunt luaţi în calcul. În același timp, limitarea nu se aplică studenţilor aflaţi în vizită sau celor aflaţi într-o excursie educaţională.

Veneția se confruntă cu provocarea de a avea prea mulți turiști

Veneția se confruntă cu provocarea de a avea prea mulți turiști, ceea ce poate afecta serios cultura orașului. Pentru a face față acestei probleme, orașul percepe acum o taxă pentru turiștii de o zi.

Această măsură este importantă deoarece arată că Veneția încearcă să găsească un echilibru între a face bani și a-și proteja patrimoniul.

Chiar dacă urmează alegeri dificile, Veneția arată că este serioasă în ceea ce privește salvarea comorilor sale culturale pentru viitor.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.