Dacă insule precum Hydra sau Folegandros sunt pentru boemi, altele, cum ar fi Santorini sau Ithaca, sunt pentru îndrăgostiți.

Dar dacă doriți un loc în care petrecerile să se țină lanț și să colindați cluburile de noapte ce ar trebui să alegeți?

Ios este una dintre cele mai populare destinații pentru tinerii care caută distracție

Amplasată în inima Cicladelor, Ios este una dintre cele mai populare destinații turistice din Grecia, mai ales pentru tineri care caută distracție și petreceri.

Eclipsată de insule vecine renumite, precum Mykonos, Ios își revendică cu mândrie statutul de una dintre cele mai bune destinații de petrecere din lume, potrivit Explore.

Ios este imaginea dualității. Ziua este liniștită, cu clădiri văruite în alb, poteci înguste și plaje liniștite. Seara, insula se transformă. Străzile din Chora, satul principal al insulei Ios, prind viață. Barurile, cluburile și restaurantele își deschid porțile pentru cei atrași de promisiunea unor nopți de neuitat.

De aceea, Ios a devenit popular printre tinerii aventurieri, care vor să petreacă nopți la rând.

insula ios
Vedere de pe Insula Ios / SURSA FOTO: greeka.com

Distracția începe în jurul orei 22:00. și poate continua până la primele ore ale dimineții, unele baruri și cluburi rămânând deschise până la răsăritul soarelui.

Există baruri chill pe acoperișuri, care servesc cocktailuri speciale, și până la cluburi de dans cu  DJ renumiți în întreaga lume.

Viața de noapte de aici nu are egal

Ios se ridică la înălțimea reputației sale: viața de noapte de aici nu are egal.

Printre locurile de vizitat se numără Far Out Beach Club, situat pe plaja Mylopotas.

Ziua, este un loc relaxant pe malul mării, dar noaptea devine unul dintre cele mai vibrante locuri ale insulei. Pentru cei care preferă ceva mai intim, Pathos Lounge oferă priveliști uimitoare la apus de soare și zone diferite de petrecere.

Ios are și numeroase baruri. Cel mai popular este Ios Bar Crawl Greece. Biletele costă aproximativ 30 de euro și oferă participanților intrare VIP la locații, cinci shot-uri gratuite, o băutură gratuită,  jocuri și premii. Apoi există și extravagantele baruri de pe plajă, cum ar fi Karma, Cantina Del Mar și Click, pentru o experiență mai relaxată.

Ce se poate face în timpul zilei

insula ios
Vedere de pe Insula Ios / SURSA FOTO: greeka.com

Ios păstrează o legătură puternică cu rădăcinile sale culturale. Insula este presărată de situri istorice, inclusiv mormântul poetului Homer, despre care se spune că ar fi fost îngropat aici, și Skarkos, o așezare preistorică datând din Epoca timpurie a Bronzului.

Aici puteți descoperi biserici uluitoare. Drumul până în vârful Paleokastro, un vechi castel venețian, vă va recompensa cu vederi panoramice ale Mării Egee.

Consultați Ios Paths pentru rute organizate și hărți detaliate.

Nicio vizită în nu este completă fără un răsfăț cu produse ale bucătăriei grecești. Tavernele și restaurantele insulei oferă fructe de mare proaspete, brânzeturi produse local (încercați kefalotiri, xinotiri și skotiri) și mâncăruri autentice, cum ar fi tsimetia (flori de dovlecel umplute) și mizithropitakia (plăcintă cu brânză și cu miere).

Cazările din Ios se adresează și turiștilor care caută o pensiune și celor care doresc lux în timpul unui sejur exclusivist la Calilo. Multe unități de cazare oferă vederi uimitoare și acces ușor atât la plaje, cât și la viața de noapte.

catedrala din Ios
Catedrala din Ios / SURSA FOTO: greeka.com

Vezi aici mai multe imagini din Ios.