Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 4,7 milioane de lei. Sute de persoane efectuau muncă nedeclarată

Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 4,7 milioane de lei. Sute de persoane efectuau muncă nedeclarată

bani/ SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 21 octombrie 2022, 15:48

Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 4,7 milioane de lei angajatorilor din construcții. Decizia a fost luată după ce inspectorii au descoperit că 248 de persoane efectuau muncă nedeclarată.

Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 4,7 milioane de lei. Sute de persoane efectuau muncă nedeclarată

Inspecția Muncii a informat în cadrul unui comunicat că 4 angajatori au fost sancţionaţi pentru utilizarea muncii nedeclarate a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani.

La rândul său, inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu, a subliniat că amenda a fost de 8.000 lei pentru situaţiile de muncă subdeclarată.

„Deşi derulată doar pe parcursul a trei zile, această campanie în domeniul construcţiilor ne-a pus, din nou, în faţa celui mai nociv fenomen de pe piaţa muncii: munca nedeclarată. Au fost depistate 248 de persoane prestând muncă nedeclarată, pentru care li s-au aplicat angajatorilor amenzi în valoare de 4.720.000 lei, iar pentru situaţiile de muncă subdeclarată amenda a fost de 8.000 lei.

angajatori au fost sancţionaţi pentru utilizarea muncii nedeclarate a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 -18 ani. Pentru încălcări în domeniul relaţiilor de muncă, altele decât muncă nedeclarată şi subdeclarată, s-au aplicat amenzi în valoare de 224.300 lei. Inspectorii de muncă au depistat un număr de 50 de salariaţi pentru care nu s-a garantat nivelul salariului prevăzut de O.U.G. nr. 114/2018. Scopul campaniei a fost acela de creştere a gradului de conştientizare, atât a angajaţilor cât şi a angajatorilor în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării legislaţiei muncii pentru diminuarea cazurilor de muncă nedeclarată şi subdeclarată.

La acest capitol, suntem în faţa unui paradox, întrucât, din practică, interacţionând cu angajatorii, ne este semnalată o criză acută de forţă de muncă în acest domeniu, însă, cu toate acestea, foarte mulţi angajatori recurg la folosirea lucrătorilor fără întocmirea de forme legale de muncă, cu toate dezavantajele, pentru angajat şi angajator, care decurg de aici”, a spus inspectorul general de stat, potrivit comunicatului.

Inspectorii de muncă au verificat următoarele aspecte

Controalele la nivel naţional pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor – cod CAEN 41,42,43, precum şi pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, s-au desfăşurat în perioada 5 – 7 octombrie.

Inspectorii de muncă au verificat:

  • angajarea personalului (inclusiv transmiterea contractelor individuale de muncă în aplicaţia REVISAL, în termenul legal şi utilizarea muncii copiilor şi a tinerilor);
  • timpul de muncă şi timpul de odihnă;
  • repausuri periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale);
  • garantarea în plată a salariului minim în construcţii, potrivit O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.