Nicușor Dan ar fi dat instrucțiuni clare: „Să nu aveți în semnele PNL-ului”
Într-o ședință a Partidului Național Liberal (PNL) desfășurată luni, candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, le-a transmis liberalilor prezenți un mesaj clar privind desfășurarea campaniei electorale.
Potrivit unei înregistrări audio, acesta a spus că ar fi dorit „să nu speculeze adversarii, ca în momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți în semnele PNL-ului, ca să nu vină să facă repede niște poze, să spună, iată dovada.”
Robert Turcescu, reacție critică pe TikTok
Jurnalistul Robert Turcescu a reacționat virulent pe TikTok, comentând cu ironie și indignare fragmentul audio apărut în spațiul public. Turcescu a afirmat că Nicușor Dan le-ar fi transmis liberalilor „să nu știe lumea că sunt liberali”, pentru a nu-i afecta imaginea de candidat independent.
Potrivit lui Turcescu, candidatul le-ar fi cerut să se prezinte drept „nicușoriști independenți” care îl susțin, fără a face vreo asociere cu PNL, deoarece o astfel de asociere i-ar fi scăzut în procente.
„Mai pun o dată! Nu se poate așa ceva, mai ascultați o dată. Deci Nicușor spunându-le liberalilor la ședința de acum, care a început la ora 4:00 cum vrea el să se desfășoare campania în această săptămână a liberalilor pentru el da, și le spune foarte clar bă nu cumva să știe lumea că sunteți liberali. Sunteți așa, niște nicușoriști independenți ca și mine și îmi faceți campanie, dar nu cumva să asocieze lumea campania mea cu voi, cu liberalii, că scad în procente. Și mai era, să le spună, mi-e și scârbă de voi”, a spus Turcescu.

Critici și la adresa PNL
Robert Turcescu a afirmat că este „absolut incredibil” modul în care liberalii ar fi reacționat la cererea lui Nicușor Dan, dând de înțeles că aceștia ar fi aprobat instrucțiunile primite, asumându-și să se prefacă că nu sunt liberali.
Jurnalistul a ironizat și strategia despre care sugerează că ar fi fost pusă în practică, afirmând că mesajul transmis ar fi fost acela de a „păcăli” electoratul să creadă că susținerea pentru Nicușor Dan este una naturală și independentă, nu una venită din partea unei structuri de partid.
„Băi, oameni buni cum e asta, mă? Băi, voi vă dați seama și liberalii îi și vezi, acum spun da, da, sigur că da, nu noi ne prefacem că nu suntem liberali. Incredibil, absolut incredibil așa vorbă. Să câștige ei alegerile, să-i prostim, mă pe cretinii ăștia de români spunându-le că sunt independenți. Sunt cutare, cutare. Așa le-o fi spus și ăla din sistem. Vedeți cum o faceți, da, în așa fel încât să nu să prindă proștii, că de fapt mă sprijină sistemul. Faceți în așa fel încât să creadă că e o chestie naturală, că o cresc natural în opțiunile de vot. Da și dacă îmi băgați voturi în sacoșă, și dacă mă sprijină DEX online, faceți-o să fie ca o mișcare din asta naturală. Da. Și dacă mă sprijină Șora din mormânt, la fel. Să fie o chestie naturală, nu cumva să vină cineva și să găsească vreo dovadă? In-cre-di-bil.”, a spus Turcescu.