Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dat vestea cea mare legată de participarea la un important eveniment internaţional.

Va merge Volodimir Zelenski la Summitul G20? Depinde de participarea lui Vladimir Putin şi a Rusiei la eveniment

Este vorba despre Summitul G20 al ţărilor cu cele mai mari economii din lume, summit ce va avea loc în Indonezia, în luna noiembrie. Liderul de la Kiev a precizat că prezenţa ţării sale acolo va depinde de situaţia militară din acel moment, dar şi de prezenţa Rusiei la respectivul eveniment, transmite agenţia DPA.

„Participarea noastră depinde de Federaţia Rusă, dacă va fi acolo”, a precizat, duminică, preşedintele Volodimir Zelenski, citat de agenţia Interfax Ucraina.

Reamintim că Ucraina a fost invitată la Summitul G20 de către Joko Widodo, preşedintele Indoneziei, într-o incercare de mediere a relaţiilor dintre Kiev şi Moscova. Preşedintele Indoneziei, gazda evenimentului, l-a invitat pe Volodimir Zelenski la acest summit încă de săptămâna trecută, cu ocazia vizitei desfăşurate la Kiev.

„I-am spus preşedintelui Indoneziei că suntem recunoscători pentru invitaţie, dar avem o problemă de securitate”, a mai transmis, duminică, preşedintele Zelenski.

Liderul de la Kiev a adăugat că multe ţări ar putea refuza să participe la Summitul G20 din luna noiembrie, în cazul în care Rusia va fi şi ea prezentă acolo.

Preşedintele Zelenski a mai cerut liderilor lumii să se asigure că Rusia se va confrunta cu o „izolare completă” în cazul în care militarii ruşi vor continua să comită atrocităţi împotriva civililor aşa cum au fost execuţiile din Bucea, localitate situată lângă capitala Kiev.

Vladimir Putin a confirmat că Rusia a primit invitaţia şi că intenţionează să participe

Summitul G20 din luna noiembrie va avea loc pe insula indoneziană Bali, iar una dintre priorităţile întâlnirii liderilor lumii va fi problema securităţii alimentare mondiale.

Vladimir Putin a anunţat deja că doreşte să participe la Summitul G20 din Indonezia, fără să precizeze însă dacă va fi vorba despre o participare în persoană sau prin videoconferinţă.

„Am primit invitaţia oficială (…). Am răspuns pozitiv spunând că suntem interesaţi să participăm. (…)

Deocamdată, invitaţia este (făcută) pentru o participare personală”, spunea Vladimir Putin în urmă cu o săptămână.

Totuşi, Putin a precizat că mai este „mult timp” până la evenimentul programat pentru 15-16 noiembrie, sugerând că formatul participării Rusiei ar putea fi modificat.