AUR nu va susține candidatura Gabrielei Firea la alegerile locale

George Simion a anunțat personal că AUR nu va susține candidatura Gabrielei Firea pentru un viitor mandat la Primăria Municipiului București (PMB) pentru că este „strânsă legată” de Partidul Social Democrat (PSD), iar el și colegii săi nu își doresc „această mizerie”.

„Doamna Firea nu va fi niciodată candidată AUR, e strâns legată de PSD, nu ne dorim această mizerie în AUR. Este exclus, era opinia personală a dumnealui (n.r. Piperea), o zice președintele partidului AUR, nu va face niciun compromis în acest sens”, a zis el.

La rândul său, co-fondatorul AUR, Claudiu Târziu, a spus că ideea unei candidaturi a Gabrielei Firea din partea AUR este „o fantasmagorie”, neavând o bază în realitate.

„Ideea unei candidaturi a doamnei Gabriela Firea din partea AUR, la Primăria Capitalei, este nici mai mult nici mai puțin decât o fantasmagorie, neavând nicio bază în realitate. În 2020, când doamna Firea a părăsit Primăria Generală, a lăsat aici un dezastru de proporții istorice, căpușând primăria prin oamenii pe care i-a promovat din propria gașcă politică și chiar familială.

Pe de altă parte, nu putem uita că doamna Firea este autoarea unei legi vădit ticăloase și foarte periculoase, prin care statul va putea acționa în vederea despărțirii copiilor de propriile familii, potrivit unor criterii absolut discreționare. Din această cauză, zeci de mii de români au protestat în stradă, iar noi, reprezentanții AUR, am fost atacați furibund chiar de către doamna fost ministru”, a declarat el.

Gabriela Firea ar trebuie să candideze independent

Declarațiile lor au fost făcute la scurt timp după ce Gheorghe Piperea, viitor candidat AUR la Parlamentul European, a zis că ar vrea ca Gabriela Firea să fie susținută de AUR pentru un nou mandat de primar general al Capitalei.

„O cunosc personal pe doamna Firea, am lucrat patru ani de zile cu dumneaei când era primar, iar eu eram administrator judiciar la RADET. O cunosc destul de bine inclusiv în plan personal, am avut discuții inclusiv politice. Din punctul meu de vedere, ar face un lucru foarte bun dacă s-ar decide să candideze independent.

Nu știu ce poziție va avea AUR, nu știu ce a declarat George Simion, dar cred că un primar independent la Primăria Capitalei are nevoie și de doi, trei, poate chiar patru primari de sector și mult mai important, are nevoie de o majoritate în consiliul general.

Dacă reușește o alianță între Gabriela Firea pe de o parte și AUR pe de altă parte, eventual susținută și de acei membri PSD care nu sunt foarte încântați de ce i s-a întâmplat, de lucrurile injuste care s-au întâmplat, atunci s-ar putea să fie o carte foarte bună jucată de doamna Firea și sper că cei din AUR vor lua în considerare la modul serios acest lucru ca strategie de câștigare a alegerilor locale în 2024”, a spus el într-un interviu acordat pentru Realitatea PLUS.