Lucrătorii Casei de Pensii Gorj au avut parte de un protest ad-hoc din partea unui grup de 20 de persoane.

Actuali și foști salariați ai Complexului Energetic Oltenia au mers în audiență la conducerea instituției pentru a solicita lămuriri în legătură cu aplicarea Legii 197 din 2021, scrie Gazeta de Sud.

Legea acordă condiții speciale de muncă în sectorul minier și energetic și ar trebui să reducă vârsta de pensionare cu 13 ani.

Casa de pensii respinge dosarele

Actul normativ nu este însă luat în considerare de către casele de pensii, în ciuda unei decizii favorabile a instanței supreme. Mai mult decât atât, un fost miner, Daniel Dănilă, a primit respingere la solicitarea depusă pentru recalcularea pensiei în baza Legii 197.

Bărbatul a spus că va merge să protesteze în fața Ministerului Muncii și va ataca în instanță decizia Casei de Pensii Gorj.

Reprezentanții instituției i-au anunțat pe mineri și pe foștii mineri că ar fi nevoie de norme de aplicare pentru Legea 197 și din acest motiv nu ar fi luată în considerare.

Minerii se pot pensiona anticipat

Minerii și energeticienii din termocentralele pe bază de cărbune vor putea ieși anticipat la pensie, potrivit unei motivări a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Casele de pensii sunt obligate să primească dosarele depuse de cei care vor să beneficieze de reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare, după ce au muncit cel puțin 30 de ani și au avut un stagiu de cotizare de minimum 25 de ani ca mineri sau ca energeticieni în termocentrale pe bază de cărbune.

Motivarea clarifică modul cum se pune în practică Legea nr. 197/2021, care prevede o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, corespunzător activității desfășurate cel puțin 30 de ani în locurile de muncă.

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, susține că prin punerea în aplicare a legii se vor pensiona în special energeticienii, ceea ce va duce la un exod consistent.

Acesta susține că minerii și energeticienii care îndeplinesc condițiile de pensionare în baza Legii nr.197/2021 vor depune dosarele pentru a beneficia de pensii mai mari.

În România, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Pensionarea anticipată pentru mineri și energeticieni va înseamna că aceștia se vor putea pensiona de la la 52 de ani bărbații, respectiv 50 de ani femeile.