George Simion a vorbit duminică, 7 mai, despre amenințările pe care le-a primit și a nominalizat mai multe persoane care nu îi sunt apropiate.

George Simion a nominalizat mai multe persoane care nu îi sunt apropiate

„Cine sunt cei mai mai mari prieteni ai mie, Popescu, Bode, regimul Iohannis, PSD, PNL, UDMR, că să ne lămurim, da? Să ne aducem aminte amenințarea cu bombă și cum ni s-a confecționat de Poliția Română un dosar în care aș fi avut carnetul suspendat, am fost luat cu forță.

Polițistul acela, care mi-a inventat asta, este același prins de polițiștii anticorupție că lua mită de la vedete, cred că era trimis special.

Avocații mei au făcut cerere să spună, s-a făcut celulă de criză, ce să-i facem lui Simion, pentru că urmă să avem un protest mare, să blocăm proiecte de lege. Coaliția face să execute ordinele lui Iohannis”, a spus George Simion la RomâniaTV.

Liderul AUR se așteaptă la denigrări și chiar la diferite înscenări

De asemenea, liderul AUR a spus și că se așteaptă la denigrări și chiar la diferite înscenări, așa cum s-a mai întâmplat pe diferite scene politice.

„Au inventat că am fost la Cernăuți să mă văd cu un reprezentat al rușilor, mă aștept la denigrări mai mari, vedetelor internaționale li s-au făcut clipuri video falsificate, l-am văzut pe Joe Biden, se poate face orice și mă aștept să facă orice să ne elimine.

Din 30 septembrie, de când mi-au returnat carnetul, am făcut plângere penală, până când mi l-am recuperat nu am mai condus. M-am săturat, nu mă mai pun la mintea lor, cum pot ei conduce țară și prefer să arătăm ce facem. Joia viitoare o să arătăm întregii țări”, a mai spus George Simion.

Liderul AUR spune că este filat

Mai apoi, liderul AUR a vorbit și despre faptul că este filat.

„În continuare sunt mașini suspecte care stau, eu nu ascund nimic, nu am fost implicat în corupție, sigur că sunt urmărit, este logic, dar aceste servicii sunt trimise, acestea trebuie să știe că se schimbă puterea”, a mai spus George Simion.