Datele preliminare publicate marţi, 1 decembrie, de către biroul european de statistică Eurostat indică faptul că rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut la minus 0,3% în luna noiembrie a acestui an, comparativ cu luna octombrie.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro este pentru a patra lună consecutiv în teritoriul negativ, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), apreciază analiştii.

Inflaţia stabilă în noiembrie se explică în principal prin faptul că preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 1,9% (faţă de 2% în octombrie), iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,6% (comparativ cu o creştere de 0,4% în octombrie), în timp ce preţurile la energie au înregistrat o scădere de 8,4% (faţă de un declin de 8,2% în octombrie).

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a menţinut la 0,4% în noiembrie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări s-a menţinut la 0,2%.

Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară. Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 decembrie, scrie Agerpres.

În luna octombrie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă la 0,3%, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Polonia, Ungaria, Cehia şi România.