Așa cum s-a anunțat luni, 26 noiembrie, și așa cum poate resimți fiecare român în parte, măririle veniturilor reprezintă o bucurie de scurtă durată. Inflația, din păcate, e aproape imposibil de oprit și acest lucru va cauza multe găuri în portofele începând cu perioada următoare.
 
Evident, toată lumea se întreabă cum să facă să câștige peste veniturile medii, astfel încât să nu îi afecteze fluctuațiile economice. 
Soluția este o afacere online. Mai precis, vânzarea pe cea mai mare platformă de shopping online din lume, Amazon.
 
Această platformă se bucură de cifre care sparg recordurile: există peste 1,66 miliarde de utilizatori în întreaga lume, veniturile nete din anul 2017 sunt de 1,77 miliarde de dolari (conform statista.com) și în fiecare secundă se înregistrează 35 de comenzi de produse (conform gizmodo.com).
Aceste cifre sunt dovada că cei ce aleg să facă vânzări pe Amazon se vor bucura de venituri frumoase.
Doritorii sunt sfătuiți să nu înceapă acest business de unii singuri și având încredere în toate informațiile puse pur și simplu pe internet (cele mai multe putând fi false), ci să urmeze un curs Amazon. De ce? Pentru că aceștia pot învăța de la experți toate etapele și secretele afacerii, vor fi ghidați de cei cu experiență în domeniu, vor primi materiale care să îi ajute, totul pentru succesul viitorilor vânzători pe Amazon.
 
AMZ Academy sunt cei care au un astfel de curs și ei prezintă foarte clar cerințele și avantajele afacerii.
De ce anume este nevoie pentru a începe afacerea pe Amazon?
 
Investiție de 5.000 de dolari, care este împărțită pe durata a 4-5 luni (deci nu este nevoie de toți banii din prima zi) și care este cu mult mai mică decât investițiile cerute pentru celelalte business-uri;
Măcar 2 ore pe zi disponibile de lucru în primele luni până la lansare;
Seriozitate și dorință de lucru (este, totuși, o afacere care nu se face de una singură);
Un laptop/PC și o conexiune la internet.
 
Nu este nevoie de diplome sau experiență în vânzări, contabilitate, marketing etc. Cei de la AMZ Academy pot face recomandări de softuri și contacte pentru ca cei doritori să își ușureze munca și să își maximizeze eficiența.
 
Care sunt avantajele programului AMZ Academy?
Criterii de alegere a produsului care îți poate aduce un profit net lunar de 1.000 sau chiar 2.000 de dolari;
Cei 3 traineri sunt implicați personal în sprijinul cursanților și nu prin intermediul unor mentori angajați, ajutorul lor fiind acordat zi cu zi, de la predare și punere în practică, până la răspunsurile prompte la toate întrebările, de la furnizarea unor template-uri de mailuri și modele de contracte, până la obținerea de reduceri substanțiale din partea furnizorilor de servicii pentru toți cursanții și altele;
Suportul trainerilor continuă și după terminarea cursului;
Posibilitatea retragerii și returnării integrale a valorii cursului în 30 de zile dacă cei interesați decid că afacerea nu este pentru ei;
Se organizează traininguri gratuite și live, dar și evenimente în diferite orașe ale țării;
 
Comunitatea AMZ, care este formată din toți cursanții ce pot comunica între ei pentru a schimba păreri;
Cursanții se pot întâlni cu trainerii pentru a se cunoaște personal, pentru motivare și pentru creșterea comunității AMZ.
 
Comunitatea AMZ Academy s-a dezvoltat permanent, ajungând acum la circa 600 de cursanți, nu numai ca urmare a încrederii în traineri și ajutorului concret primit de la aceștia, ci și urmare a întâlnirilor periodice făcute nu doar în București, ci și în principalele orașe din țară.
Business-ul Amazon poate fi soluția românilor care vor să câștige suplimentar pentru a-și asigura un venit suficient de mare încât să nu simtă efectele negative ale schimbărilor din economie.
Cei interesați de acest curs Amazon și de afacerea în sine, pot intra pe site-ul celor de la AMZ Academy pentru a afla mai multe informații și pentru a contacta direct trainerii.