Începutul unei noi ere! Olaf Scholz a fost ales cancelar federal al Germaniei de Bundestag

Olaf Scholz, în vârstă de 63 de ani, a primit 395 de voturi din totalul celor 736 în Bundestag, fiind susţinut de Partidul Social-Democrat (SPD), de Verzi şi de Partidul Liber-Democrat (FDP).

După aceasta, Olaf Scholz urmează să se deplaseze la reşedinţa preşedintelui Republicii Federale, Frank-Walter Steinmeier, pentru a primi din partea acestuia „actul de numire”. În aceeaşi zi membrii executivului vor depune jurământul şi îşi vor prelua oficial mandatele, potrivit informațiilor transmise de afp.com

Acordul de coaliţie care permite instalarea unui nou guvern la Berlin

Partidul Social-Democrat, Verzii şi FDP au semnat marţi, la Berlin, acordul de coaliţie care permite instalarea unui nou guvern la Berlin în această săptămână.

Semnarea acordului de coaliţie guvernamentală, un document de 177 de pagini, a fost etapa finală a unui proces de negocieri care a durat aproape 10 săptămâni.

În alegerile parlamentare din 26 septembrie, SPD a obţinut 27,5% din voturi, devansând blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliatul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială (CSU), care a luat 24,1% din sufragii. Verzii au obţinut 14,8%, iar Partidul Liber-Democrat (FDP) 11,5% din voturi.

Germania lui Olaf Scholz

Într-un editorial realizat pentru Le Temps, Stéphane Bussard vorbește despre noul Guvern al Germaniei, dar și despre asemănările pe care acesta le va avea cu modul de abordare al Angelei Merkel în materie de azil şi politică externă.

Viitorul guvern german va fi compus din social-democraţi, verzi şi liberali. Miercuri, această coaliţie „tricoloră” a prezentat un program care alocă un loc important investiţiilor pentru combaterea schimbărilor climatice. Prezintă de asemenea o anumită continuitate cu era Merkel în materie de azil şi politică externă, arată Le Temps.

După o lună de negocieri dure, Germania se dotează cu un guvern inedit format din social-democraţi, verzi şi liberali, marcând oficial sfârşitul erei Merkel. Coaliţia „tricoloră” a prezentat miercuri un contract de coaliţie foarte ambiţios care ilustrează preocupările actuale ale primei puteri economice europene.

Statu-quo-ul întreţinut de Angela Merkel, gestionară extraordinară a crizei dar slabă reformatoare, nu mai este posibil. Germania are nevoie de schimbări profunde. Începând cu digitalizarea rapidă a ţării şi politica climatică. Zguduită de inundaţii ucigaşe vara trecută, germanii cer măsuri mai curajoase.

„Ampelkoalition” le răspunde, promiţând să investească masiv în energii regenerabile care ar trebui să acopere 80% din necesarul de energie în următorii zece ani şi să scape de carbon, „ideal”, în 2030. Intenţionează să dezvolte puternic industria hidrogenului şi să investească considerabil în căile ferate. Crearea unui super-minister al climei şi economiei, condus de reprezentantul verzilor Robert Habeck, se înscrie perfect în această logică.