Încă o româncă în istoria tenisului. Performanță incredibilă la doar 18 ani

Încă o româncă în istoria tenisului. Performanță incredibilă la doar 18 ani
Publicat de Șerban Bușcu la 16 martie 2019, 10:47

Încă o româncă intră în istoria tenisului mondial. La doar 18 ani, Bianca Andreescu a reușit să se califice în finala Indian Wells, unul dintre turneele importante ale lumii.

Canadianca de origine română pur și simplu a explodat în ultimul an și uimește pe toată lumea. Este cea mai tânără jucătoare ajunsă vreodată în ultima fază a turneului american. Anul acesta ea a câștigat 27 de partide și a pierdut doar , iar la Indian Wells a  ajuns nu pe tabloul principal ci grație unui wild card.

Ea a trecut noaptea trecută de Elina Svitolina (24 de ani, 6 WTA), scor 6-3, 2-6, 6-4.

“Meciul ăsta a avut suișuri și coborâșuri. Am început ceva mai slab, însă mi-am revenit la 3-0, mulțumesc lui Dumnezeu! Svitolina a fost în control în al doilea set, iar eu am început să ratez mai mult. Apoi, în setul al treilea, am rămas calmă sau cel puțin asta am încercat. Am găsit resursele în mine. Am dat totul. Așa cum spun întotdeauna, mi-am căutat loviturile. A fost un meci nebun, un fel de roller coaster. Sunt extrem de fericită că am reușit să îl duc la capăt cu bine. Tremur toată în momentul de față! Este incredibil, sincer vă spun că am rămas fără cuvinte. Nu am cuvinte”, a declarat Andreescu, după meciul cu Svitolina.

 

 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.