"Miercuri au foste semnate documentele de colaborare cu Universităţile Politehnice din Bucureşti şi Timişoara, Universitatea Ovidius din Constanţa şi Universitatea Fontys de Ştiinţe Aplicate din Venlo", a spus Martens.

Acest program, finanţat parţial de către statul olandez, este un pas important înainte în dezvoltarea capacităţii logistice şi de transport a României, prin crearea unei noi generaţii de specialişti în logistică cu o înaltă calificare, care vor folosi practicile şi capacităţile logistice de ultimă generaţie, similare cu cele utilizate în Olanda, a declarat Gerard Kuijs, proprietar şi director executiv al companiei de logistică Archicom România.

De asemenea, miercuri a fost anunţată înfiinţarea asociaţiei Romania Black Sea Gateway Association, menită să promoveze dezvoltarea potenţialului României în domeniul activităţilor de re-export, transport şi logistică, acţionând ca un partener de dialog pentru autorităţile române, dar atrăgând totodată investitorii interesaţi de oportunităţile comerciale, de asamblare, transport şi logistică oferite de România.
SURSA: Agerpres