În mai, salariul net a scăzut cu 3,7%

În mai, salariul net a scăzut cu 3,7%
Publicat de CAPITAL la 6 iulie 2009, 10:01

Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna mai, de 1356 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 52 lei (3,7%), potrivit Institutului Naţional de Statisitică. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3296 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (765 lei). Conform sursei citate, principalele cauze ale acestei reduceri sunt primele de Paşte din aprilie, precum şi scăderea de

Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna mai, de 1356 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 52 lei (3,7%), potrivit Institutului Naţional de Statisitică.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3296 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (765 lei).

Conform sursei citate, principalele cauze ale acestei reduceri sunt primele de Paşte din aprilie, precum şi scăderea de productivitate.

Cele mai mari reduceri, de peste 15 procente, s-au înregistrat în domeniul intermedierilor financiare, ajungând chiar la peste 20% în asigurări, precum şi în cel al extracţiei cărbunelui.

De asemene,a s-au înregistrat scăderi de până la 14 procente în telecomunicaţii, industria metalurgică, a tutunului sau în cel al producerii energiei electrice.

SURSA: INS

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.