În India, boala se întinde peste tot

Crematoriile sunt atât de pline, încât pare să fi fost vorba de un război. Focurile ard fără întrerupere. În multe locuri, cadavrele sunt arse în masă, câteva zeci deodată, iar noaptea, în anumite zone din New Delhi, cerul strălucește.

Zeci de case din cartierul în care locuiesc sunt pline cu bolnaavi. Unul dintre colegii mei este bolnav. Unul dintre profesorii fiului meu e bolnav, notează nytimes.com

Boala și moartea sunt prezente peste tot

Vecinul de la două case mai încolo e bolnav, vecinul dn dreapta e și el bolnav. Două case la stînga noastră, un bolnav.

„Nu știu cum m-am îmbolnăvit”, îmi spune un prieten aflat acum în spital. “O iei dintr-o simplă adiere”, după care glasul i se stinge, el fiind prea bolnav ca să-și mai poată termina vorba.

A găsit cu greu un pat. Iar medicamentele, despre care doctorii spun că îi trebuie, nu se găsesc în India. Stau în apartamentul meu, așteptând să mă îmbolnăvesc. Asta este acum atmosfera în New Delhi, orașul care se confruntă cu cea mai gravă criză de coronavirus din lume. Boala e acolo, eu sunt aici și cred că e doar o chestie de timp până când am să mă îmbolnăvesc și eu.

În prezent, India înregistrează zilnic mai multe infecții – aproximativ 350000 zilnic – decât oricare altă țară, iar astea sunt doar cifrele oficiale, experții considerând că ele sunt mult subestimate.

New Delhi, aglomerata capitală a Indiei, cu 20 de milioane de locuitori, se confruntă cu o calamitate. Cu cîteva zile în urmă, rata persoanelor confirmate pozitiv se ridica la 36%, asta însemnând că peste o persoaană din trei era infectată. Cu o lună în urmă, această rată se situa sub 3%.

Infecțiile s-au întins cu asemenea repeziciune încât spitalele au fost complet blocate. Mii de oameni au fost respinși. Medicamentele sunt pe sfârșite, ca de altfel și oxigenul salvator. Bolnavii au fost lăsați la coadă la porțile spitalelor sau acasă, luptându-se pentru o gură de aer.

Deși orașul New Delhi este în carantină, nivelul infecției continuă să crească. În mediile de socializare și la televiziune, medicii din oraș și unii politicieni importanți adresează semnale SOS premierului Indiei, Narendra Modi, cerând oxigen, medicameente, ajutoare.

Experții avertizaseră mereu că virusul Covid-19 vaa provoca în India un adevărat prăpăd. Este o țară imensă, cu 1,4 miliarde de locuitori. Este dens populată. În multe regiuni, e foarte săracă.

Fenomenul la care asistăm acum diferă mult de cel de anul trecut, de pe vremea când India se confrunta cu primul val (al pandemiei). Pe atunci, exista o teamă de necunoscut. Știm multe lucruri despre boală, îi știm amploarea și viteza. Știm că forța terifiantă a acestui al doilea val îi afectează pe toți în același timp.

De ceea ce ne temeam în timpul primului val de anul trecut, ceva ce însă nu s-a materializat niciodată, se întâmplă acum sub ochii noștri: o prăbușire, un colaps, convingerea că atîția oameni vor muri.

Timp de aproape 20 de ani, în calitate de corespondent în străinătate, am relatat din zone de război, am fost răpit în Irak și am fost aruncat în închisoare de mai multe ori.

Dar ceea ce se întâmplă acum e îngrijorător într-un alt fel. Nu am cum să știu dacă cei doi copii ai mei, soția sau eu însumi ne vom număra printre cei care vor suferi o fază mai ușoară și își vor reveni sau dacă ne vom îmbolnăvi grav. Iar dacă ne vom îmbolnăvi grav, unde-o să ne ducem? Secțiile de terapie intensivă sunt pline. Multe spitale și-au închis porțile.

S-ar putea ca o nouă versiune a virusului, cunoscută aici sub numele de ‘dublu mutant’, să facă un adevărat prăpăd. Știința e abia la început, dar, din câte știm, o mutație  ar putea facce ca virusul să devină și mai contagios, iar cealaaltă mutație ar putea face ca virusul să fie parțial rezistent la vaccinuri. Medicii sunt destul de speriați. Unii dintre cei cu care am vorbit spun că s-au vaccinaat de două ori și tot s-au îmbolnăvit grav or, ăsta e un semn foarte rău.

Și atunci, ce poți face?

Încerc să-mi păstrez calmul și să mă comport ca și când m-aș bucura de cea mai mare imunitate, dar mă trezesc umblând amețit prin camerele apartamentului, deschizând conserve cu mîncare de tot felul și gătind pentru copii, iar în același timp simțind că mintea și trupul mi se transformă în cocă.

Mi-e frică să îmi verific telefonul ca nu cumva să fi primit un mesaj despre vreun prieten a cărui stare s-a agravat sau, mai rău… și sunt sigur că milioane de oameni au simțit la fel, dar am început să-mi imaginez niște simptome. Mă ustură gâtul? Ce e cu durerea asta de cap latentă? Mi-e mai rău azi?

India e povestea unei perspective, iar asta se îndreaptă în două direcții. Țara are mulți oameni, multe nevoi și se confruntă cu multă suferință. Dar ea dispune și de tehnologie, de capacitate industrială și de resurse, atât umane, cât și materiaale. Am rămas uimit aseară când am văzut la știri un avion al forțelor aeriene încărcat ct tuburi de oxigen, care venea din Singapore și le ducea în zonele din țară cu cea mai mare urgență. Practic, guvernul transporta aer pe calea aerului.

N-ar fi trebuit să fie așa

India o ducea bine până acum câteva săptămâni, cel puțin la suprafață. Se izolase, absorbise primul val, după care s-a redeschis. Își păstra o rată redusă a mortalității (cel puțin potrivit statisticilor oficiale). Astă iarnă, sub multe asspecte, viața revenise la normal.

În ianuarie și în februarie, relatam și umblam cu mașina prin centrul Indiei. Nimen i nu purta mască, nici măcar polițiștii. Și, în timp ce al doilea val apărea, era ca și cum toată țara îți spunea: “Nici o grijă, treaba se rezolvă”. Acum, nimeni nu se mai simte așa.

Premierul Modi își menține popularitatea, dar tot mai mulți îl învinuiesc că nu a pregătit India pentru un asemenea grad de infecții și că, în ultimele asăptămâni, a organizat mitinguri politice fără să fi impus măsuri de precauție, ele putând fi sursa marii extinderi a pandemiei.

În India, ca de altfel și prin alte părți, bogații pot para multe crize, dar, de data asta, e altceva. Un prieten cu relații și-a pus la treabă o întreagă rețea ca să-și ajute un prieten apropiat bolnav de Covid, Prietenul prietenului meu a murit. Nicio relație nu l-a ajutat ca să ajungă să-și interneze prietenul în spital. “Am încercat tot ce se putea ca să-i găsesc omului un pat”, îmi spune prietenul. “E haos”.

Sentimente ca ale lui sunt răspândite. “E o castrofă, e o crimă”. Uneori, ne mulțumim să stăm liniștiți în sufragerie, uitându-ne pe fereastră la ficuși și la palmieri. Prin fereastra deschisă, în după-amiezele calde și încă lungi, nu auzim decât două lucruri – ambulanțele și ciripitul păsărilor.

Sursă foto: Dreamstime