Daniel Petre, Director Taxe Deloitte România   
Maria Florea, Manager Deloitte România         
Georgiana Onu, Senior Consultant Deloitte România

Privind retroactiv, începutul anului 2012 a adus, printre altele, majorări ale taxelor locale pentru clădirile nereevaluate aflate în proprietatea persoanelor juridice. Mai precis, începând cu anul 2012, consiliile locale au dobândit dreptul de a stabili un impozit cuprins între 10% și 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate pe parcursul ultimilor 3 ani anteriori anului fiscal de referință, impozitul putând ajunge chiar la 30% și 40% pentru cele care nu au fost reevaluate pe parcursul ultimilor 5 ani. Povara fiscală este semnificativă chiar dacă ne raportăm doar la impozitul general în cota de 1,5% aplicabil în prezent clădirilor, în cazul în care reevaluările sunt efectuate conform legii.

În momentul de față, acest impozit se aplică asupra valorii de inventar a clădirii. Cu alte cuvinte, se aplică asupra valorii de intrare în patrimoniu a clădirii respective, înregistrată în contabilitate de către proprietarul clădirii conform prevederilor legale în vigoare, fără a ține cont de gradul de uzură/amortizare a clădirii. Mai mult, legislația menționează în mod specific faptul că, în cazul clădirilor reevaluate, valoarea impozabilă este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată în contabilitatea contribuabilului.

Probleme practice

Având în vedere povara semnificativ mai mare a impozitului datorat pentru o clădire care nu a fost reevaluată în termenele prevăzute de lege, în mod evident, contribuabilii se conformează și efectuează reevaluările cerute de lege pentru a nu plăti taxe majorate. Nimic mai simplu dacă ar fi să privim teoretic, totuși aplicabilitatea practică poate ridica semne de întrebare în anumite situații.

O primă întrebare se referă la posibilitatea contribuabililor de a beneficia de cota de 1,5% pentru clădirile înregistrate ca „stocuri“, pentru care surplusul din reevaluare nu este înregistrat în contabilitate.

Băncile, diverse instituții financiare nebancare sau societăți imobiliare care dezvoltă centre rezidențiale se găsesc de multe ori în situația de a include în patrimoniu clădiri înregistrate ca stocuri în vederea vânzării ulterioare, pentru care legislația contabilă nu permite înregistrarea reevaluării.

De cele mai multe ori, pentru a putea beneficia de cota de 1,5%, practica autorităților fiscale locale din numeroase administrații locale este să solicite înregistrarea în balanță a reevaluărilor, pentru acceptarea impozitelor reduse. Întrucât această situație nu este posibilă în practică, contribuabilii sunt impuși cu impozite majorate, deși se află practic într-o situație similară contribuabililor care au activele înregistrate în conturi de mijloace fixe și plătesc impozite pe clădiri la cota de 1,5%.

Astfel de situații au fost remediate într-o anumită măsură începând cu anul 2012, permițându-le instituţiilor de credit ce aplică Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) să utilizeze drept valoare impozabilă în scopul impozitului pe clădiri valoarea rezultată din raportul de evaluare emis de către un evaluator autorizat și depus la compartimentul administrației publice locale, fără ca această reevaluare să fie și înregistrată în contabilitate. Mai mult, începând cu anul 2014, această derogare a fost extinsă către toate acele persoane juridice care aplică IFRS pentru a acoperi și entitățile listate, nu doar instituțiile financiare.

Totuși, aceste modificări generează o altă întrebare cu privire la posibilitatea acceptării raportului de reevaluare pentru sucursale (entități fără personalitate juridică) ale contribuabililor care aplică IFRS.

Impozitarea ridicată afectează investiţiile

Întrebarea intervine tocmai din prisma faptul că sunt omise din categoria de mai sus sucursalele (entități fără personalitate juridică) ale nerezidenților sau rezidenților, care aplică IFRS și care sunt definiți drept contribuabili români în baza legislației fiscale. De exemplu, să presupunem că o sucursală din România a unei bănci străine ajunge în posesia unor clădiri ca urmare a executării garanțiilor pentru credite neperformante. Valoarea clădirii stabilită prin intermediul raportului de evaluare nu ar putea fi recunoscută în cazul sucursalei în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, dat fiind faptul că sucursala  nu prezintă personalitate juridică. Presupunând că se ajunge în situația în care contribuabilului i se impune valoarea majorată maximă, acesta ar putea ajunge să plătească în doar un an impozite de aproape jumătate din valoarea clădirii.

Impactul impozitelor majorate pe clădiri este unul semnificativ pentru contribuabil iar prevederile legislative necesită o soluționare rapidă în cadrul legislației românești având în vedere faptul că, în timp, impactul impozitării ridicate poate afecta negativ investiţiile şi competitivitatea produselor româneşti comparativ cu alte țări din cadrul Uniunii Europene.

Trebuie menționat faptul că în ultima perioadă, au avut loc numeroase discuții cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice pe baza proiectului de modificare a Codului fiscal, care are drept scop o simplificare și o mai bună înțelegere a legislației. În forma în care proiectul a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și transmis pentru dezbatere publică, acesta cuprinde și modificări care par să adreseze aspectele identificate și menționate mai sus.