Trebuie menționat că Rusia este cel mai mare vânzător de petrol către New Delhi, urmată de Irak şi Arabia Saudită. În ianuarie, petrolul rusesc a reprezentat aproximativ 27% din cele cinci milioane de ţiţei importate de India, al treilea mare importator şi consumator global de petrol.

În mod obişnuit, importurile Indiei de petrol cresc în decembrie şi în ianuarie, rafinăriile de stat evitând în primul trimestru opririle pentru lucrări de întreţinere, în vederea îndeplinirii obiectivelor de producţie stabilite de Guvern, scrie reuters.com

Rafinăriile din India au devenit principalul client al Rusiei

Rafinăriile din India, care foloseau rar petrol rusesc din cauza costurilor legate de logistică, au devenit principalul client al Rusiei, profitând de reducerile de preţ acordate de Moscova, în contextul efectelor sancţiunilor occidentale.

În ianuarie, importurile Indiei de petrol din Canada au urcat la 314.000 bpd, compania Reliance Industries majorând achiziţiile. Canada este al cincilea mare furnizor al Indiei luna trecută, pe locul patru fiind Emiratele Arabe Unite.

Importurile Indiei de petrol din Irak au urcat în ianuarie la 983.000 bpd

De asemenea, importurile Indiei de petrol din Irak au urcat în ianuarie la 983.000 bpd, un avans de 11% faţă de decembrie. În perioada aprilie 2022 – ianuarie 2023, primele zece luni ale acestui an fiscal, Irakul a continuat să fie cel mai mare furnizor de petrol al Indiei, în timp ce Rusia a urcat pe locul doi, înlocuind Arabia Saudită – acum pe locul trei.

Rusia intenţionează să vândă anul acesta peste 80% din exporturile sale de petrol ţărilor „prietenoase”, a declarat luna aceasta vicepremierul rus Alexander Novak, referindu-se la statele care nu au impus sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei.

Ţările „prietenoase” vor primi de asemenea 75% din produsele petroliere rafinate ruseşti, iar Moscova continuă să caute noi pieţe, a adăugat Novak.

India va deveni o economie de 10 trilioane de dolari până în 2035

Guvernul indian va cheltui aproape 20% din buget în acest an fiscal pe investiții de capital, cea mai mare sumă din ultimul deceniu, arată o analiză publicată de site-ul Moneycontrol.

Modi poate susține acum că India, care va depăși în acest an China, devenind cea mai populată țară din lume, își poate atinge, în sfârșit, potențialul economic. Pentru a ajunge acolo, va trebui să se lupte cu dezavantaje precum rămășițele birocrației și ale corupției, care au încetinit ascensiunea Indiei și inegalitatea puternică care definește democrația unui stat care numără 1,4 miliarde de oameni. „India este în pragul unei schimbări uriașe”, spune Nandan Nilekani, fondatorul Infosys Ltd., una dintre cele mai mari companii de servicii tehnologice din țară. India și-a creat rapid capacitatea de a susține zeci de mii de startup-uri și miliarde de smartphone-uri, menționează el.