Ikea este implicată într-un scandal monstru în Franța! Ce este acuzată compania că le-ar fi făcut angajaților săi

Ikea este implicată într-un scandal monstru în Franța! Ce este acuzată compania că le-ar fi făcut angajaților săi
Publicat de Alecsandru Ion la 23 martie 2021, 15:00

Ikea este implicată într-un scandal monstru în Franța! Compania este acuzată că le-ar fi încălcat grav drepturile angajaților săi, pe care i-a spionat pentru a afla date cu caracter confidențial. În acest scop, a angajat o companie privată de securitate.

Ikea este implicată într-un scandal monstru în Franța! Compania mamă s-a distanțat de practicile filialei franceze.

Producătorul de mobilă este acum în centrul unei controverse publice, după ce a ajuns pe banca acuzaților, într-un proces din care riscă să iasă cu reputația șifonată.

Ikea este implicată într-un scandal monstru în Franța! Și-ar fi spionat angajații

Ikea Franţa se află pe banca acuzaţilor sub suspiciunea că îşi spionează angajaţii. Procesul împotriva filialei franceze a gigantului suedez producător de mobilă a început luni la Versailles, lângă Paris, şi este programat să dureze până pe 2 aprilie, informează DPA.

Jurnalul francez de investigaţie Canard Enchaine a scris despre spionajul sistematic în 2012, ceea ce a declanşat procesul.

Potrivit reportajului, departamentul de securitate al filialei franceze Ikea a angajat o companie privată de securitate în 2003 pentru a furniza companiei date parţial confidenţiale despre angajaţi şi candidaţi – cum ar fi informaţii despre eventuale caziere judiciare sau extrase de cont.

Informaţii similare ar fi fost solicitate şi despre clienţii care au avut litigii juridice cu Ikea.

Compania suedeză se distanţase de presupusele practici din Franţa.

Măsurile ”nu respectă etica şi valorile companiei”

Filiala franceză a declarat la câteva săptămâni după ce acuzaţiile au ieşit la iveală că o anchetă internă a constatat că măsurile „nu respectă etica şi valorile companiei”. Ar urma reforme interne.

Se spune că sistemul de spionaj ar fi existat în toată ţara, a informat agenţia de ştiri AFP, citând Parchetul din Versailles.

Potrivit AFP, se crede că firma externă de securitate a primit între 30.000 şi 600.000 de euro (36.000-715.000 dolari) pe an de la Ikea Franţa.

După ce afirmaţiile au ieşit la suprafaţă, sindicatul Force Ouvriere (FO) a depus acuzaţii împotriva unor persoane necunoscute în 2012 pentru utilizarea ilegală a datelor despre angajaţi.

Pe lângă Ikea Franţa, mai multe persoane se confruntă, de asemenea, cu acuzaţii, dar numai pentru perioada 2009 şi 2012.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.