Săptămâna aceasta se trage linie în campania de lansare a fondurilor private de pensii. Dacă nu v-aţi ales fondul până acum, veţi fi alocat unui administrator prin tragere la sorţi. Şansele cele mai mari sunt să „picaţi“ la ING, Allianz sau Generali.

Joi e ultima zi când mai puteţi semna contractele de aderare la unul din cele 18 fonduri de pensii private. Salariaţii sub 35 de ani care nu şi-au ales până acum fondul de pensii private vor fi alocaţi de calculator.
Regula este că administratorii cu cele mai mari cote de piaţă vor primi cei mai mulţi clienţi. Salariaţii cu vârste între 35 şi 45 de ani nu vor fi alocaţi în mod automat, având posibilitatea de a opta oricând pentru un fond de pensii. Prin urmare, circa 700.000 de persoane care plătesc contribuţii sociale ar trebui să participe la această „loterie“, estimează oficialii Casei de Pensii.

Aveţi mai mult de o şansă din trei să fiţi alocat la ING, şi peste una din patru să deveniţi clientul Allianz Pensii, potrivit cotelor de piaţă de la începutul anului ale fondurilor. Salariaţii sub 35 de ani vor fi împărţiţi în patru categorii: bărbaţi cu vârsta între 26 şi 35 de ani, bărbaţi sub această vârstă, femei cu vârsta între 26 şi 35 de ani, femei sub această vârstă. Şansele să fiţi repartizat la un anume fond de pensii sunt însă aceleaşi, indiferent de segmentul în care vă încadraţi – şi depind exclusiv de cota de piaţă a fondurilor. Crearea celor patru categorii de clienţi este justificată de o împărţire echitabilă a riscu-rilor: femeile au o speranţă de viaţă mai mare decât bărbaţii, cei mai în vârstă au în faţă mai puţini ani de muncă decât un tânăr care abia a intrat pe piaţa muncii.

La ultima validare, circa 1,7 mili-oane de persoane sub 35 de ani îşi aleseseră deja fondul de pensii, dintr-un total de 2,6 milioane. Maria Câmpean, preşedinta Casei de Pensii, susţine că, dacă se va lucra cu acelaşi registru de contribuabili de până acum, la alocarea aleatorie ar putea participa 700.000 de persoane. Există însă posibilitatea ca cifra să fie puţin diferită dacă autorităţile vor decide să schimbe baza de date utilizată cu una mai recentă, registrul folosit în prezent datând din luna iulie. „Sunt persoane noi care s-au angajat de atunci. Avem însă, şi persoane care n-au mai plătit contribuţiile, deci n-ar trebui să mai participe la sistemul de pensii“, explică Maria Câmpean.

Cei care vor să evite „loteria“ alo-cării de către calculator mai pot găsi o rezolvare joi, 17 ianuarie.
În ultima zi în care mai puteţi alege singuri fondul de pensii, varianta cea mai sigură este deplasarea la una din sucursalele administratorului sau într-unul din centrele de distribuţie pentru a semna adeziunea. Bine-înţeles, puteţi apela şi la agenţii de marketing pe care-i cunoaşteţi sau care merg prin sediile firmelor şi prin marile centre comerciale.

Ultimele adeziuni

85-9862-31piata02.jpgÎn România există 250.000 de agenţi de marketing pentru pensiile private, ceea ce înseamnă că sunt mari şanse ca printre cunoştinţele dumneavoastră să se afle şi un agent de pensii. „A existat un agent la 14 persoane şi majoritatea şi-au făcut bine treaba. Acum, au rămas foarte puţini inde-cişi“, spune Crinu Andănuţ, şeful diviziei de pensii a Allianz.

Dacă nu semnaţi adeziunea până la această dată, veţi fi alocat automat unui fond de pensii şi, în maximum două luni, ar trebui să primiţi o scrisoare de la fondul care vă va administra banii.

Până la 1 ianuarie, aproape 3,2 milioane de persoane sub 45 de ani optaseră pentru un fond de pensii. Numărul contribuabililor care participă în mod obligatoriu la sistem, adică cei sub 35 de ani, se ridică la 2,6 milioane, potrivit datelor din iulie, dintre care 1,7 milioane semna-seră deja adeziuni.

SFATURI

Ultima zi
Adeziunile la fondurile de pensii se pot semna şi joi, 17 ianuarie.

Selectie
Puteţi vedea ce fonduri de pensii obligatorii există pe piaţă, ce comisioane percep şi în ce instrumente vor investi banii pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (www.csspp.ro) în secţiunea Comparaţie Fonduri Private.

Contactati un agent
Odată ce v-aţi decis asupra unui fond, trebuie să găsiţi un agent cu care să semnaţi poliţa. Aveţi varianta agenţilor mobili de vânzări, care au strâns semnături de la cunoştinţe şi din firme, sau a sucursalelor administratorilor fondurilor. Datele de contact le găsiţi pe site-urile fondurilor de pensii.

Semnati
Ultimul pas este să semnaţi poliţa de pensii. Ori vă programaţi o întâlnire joi cu un consultant de vânzări ori vă duceţi într-o sucursală unde se semnează astfel de poliţe. La ING, de e-xemplu, în sucursalele bancare, la AIG, în unităţile Raiffeisen.