Cu o grosime de doar 19,8 mm şi o greutate de nici 1,79 kg, HP Envy 4 este un ultrabook cu ecran tactil şi cu un preţ accesibil. Pentru 3.000 de lei primeşti un un ultrabook cu procesor Intel i5 la 1,7 GHz, memorie RAM de 8 GB, hard disk de 500 de GB plus SSD de 32 de GB, placă grafică Intel şi sistem de operare Windows 8.

Laptopul are un design metalic şi o suprafaţă rezistentă la alunecare. Atunci când îl deschizi nu ai cum să nu remarci logoul Beats Audio, care îi oferă acestuia un sunet pe măsură.
Tastele sunt excelente, acestea având o adâncime mai mare ceea ce înseamnă că se poate scrie foarte repede şi uşor. Modelul pe care l-am testat noi nu avea tastele iluminate, însă pe anumite pieţe HP Envy 4 include şi această opţiune. În ceea ce priveşte touchpadul, acesta  este mai dificil de controlat pentru cei care nu optează pentru un mouse.  Am testat laptopul timp de trei zile în jur de câteva ore pe zi  şi nu a trebuit să îl conectăm la priză. Bateria are o autonomie excelentă de peste 9 ore. De asemenea, nu am remarcat pe durata utilizării ca ultrabookul să emită foarte multă căldură, aici intervenind tehnologia HP CoolSense, care ajustează automat temperatura în funcție de condiții și gradul de folosire.

Ecranul tactil răspunde foarte uşor la comenzi şi odată ce te obişnuieşti cu acest mod de a interacţiona cu PC-ul îţi vine greu să crezi că nu toate laptourile au ecran sensibil la atingere.

HP ENVY 4 TouchSmart Ultrabook oferă performanţe bune la un preţ mai accesibil spre deosebire de alte ultrabookuri şi este ideal pentru studenţi sau cei are călatoresc mult.