"Grecii trebuie să fie puşi în faţa responsabilităţilor lor: atenţie la ceea ce veţi decide pe 17 iunie că va avea consecinţe, pentru voi şi pentru noi", a declarat Hollande la canalul public de televiziune France 2.

Partidul stângii radicale SYRIZA, creditat cu 21 la 28% din intenţiile de vot, a declarat, prin vocea liderului său Alexis Tsipras, că el vrea ca Grecia să rămână în zona euro, dorind în acelaşi timp "sfârşitul memorandumului", planul de austeritate pentru Grecia negociat de guvernele anterioare cu troica (UE, FMI şi Banca Centrală Europeană), aminteşte AFP.

"Dar noi vă respectăm. Vă respect. Aceasta este o schimbare faţă de perioada anterioară", a adăugat François Hollande, întrebat despre comentariile directorului general al FMI, ex-ministru francez Christine Lagarde.

Şefa FMI a provocat reacţii foarte puternice, estimând, într-un interviu în cotidianul britanic The Guardian, că grecii ar trebui să înceapă să se ajute reciproc şi să-şi plătească toate impozitele, declarându-se mai puţin preocupată de soarta lor decât de cea a copiiilor din Africa.

"Este adevărat că sunt greci foarte bogaţi care scapă de impozite şi acest lucru nu trebuie acceptat. Dar eu nu cred că acesta este modul corect de a le spune grecilor: ştiţi, trebuie să vă uitaţi la situaţia voastră în raport cu africanii care trăiesc mult mai greu decât voi", a spus preşedintele francez, concluzionând: "Trebuie respect şi sunt pentru respect".